China va sancţiona companiile din SUA, implicate în vânzarea avioanelor F-16 Taiwanului
China a denunţat, miercuri, decizia Administraţiei Donald Trump de a vinde 66 de avioane de vânătoare F-16 Taiwanului, avertizând că va sancţiona companiile americane implicate în acest contract, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
"China va lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja interesele, inclusiv prin impunerea de sancţiuni asupra companiilor americane implicate în vânzarea acestor arme Taiwanului", a declarat Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.
Departamentul de Stat de la Washington a aprobat marţi eventuala vânzare către Taiwan a 66 de avioane multirol de tip F-16V.
Statele Unite vor "suporta toate consecinţele" dacă vor vinde Taiwanului avioane multirol F-16, a avertizat recent Administraţia de la Beijing.
Relaţiile dintre SUA şi China sunt deja tensionate din cauza conflictului comercial şi a crizei din Hong Kong.
Beijingul consideră Taiwanul provincie chineză şi a intensificat prezenţa militară în jurul insulei de când a fost instalat la putere la Taipei, în mai 2016, preşedintele cu tendinţe separatiste Tsai Ing-Wen, scrie mediafax.ro