Chiril Gaburici a mers să verifice starea drumului din Vărvăreuca: Situația e total alta (VIDEO)
Situaţia drumului din satul Vărvăreuca, raionul Soroca, a ajuns şi în atenţia ministrului Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici. Acesta a mers duminică în localitatea respectiva pentru a vedea care este, de fapt, problema şi cine se face vinovat.
Într-o postare pe Facebook, însoţită de imagini video, ministrul spune că situaţia este cu totul asta, iar ceea ce se spune şi se scrie pe reţelele de socializare sunt doar speculaţii.
"Ieri am fost la fața locului, să mă asigur că totul este bine, că de fapt situația e total alta, iar speculațiile sunt doar speculații și motivul acestora noi îl cunoaștem. Drumul este de fapt gata în proporție de doar 20%. Acesta este strat de egalizare, 2 m de la margine se taie anume pentru a egaliza. Lucrările sunt făcute calitativ, în termen și parțial, din resursele antreprenorului, care a considerat necesar să efectueze lucrări suplimentare pentru a asigura o calitate înaltă a lucrării finale. Am discutat ieri cu ASD, antreprenorul, executorii, primarul din sat și oamenii de pe loc.
O să merg personal și când porțiunea va fi dată în exploatare, doar după ce trece expertiza laboratorului Administrației de Stat a Drumurilor și voi verifica lucrările și grosimea stratului de asfalt.
În rest - imaginile vorbesc de la sine. O zi frumoasă să avem cu toții și o săptămână productivă, cu mai multă muncă și mai puține intrigi și speculații", a spus ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.
PUBLIKA.MD aminteşte că pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ în care se vede cum asfaltul noi poate fi rupt cu mâna. După publicarea imaginilor, ASD s-a autosesizat şi a declarat că problema va fi soluţionată din contul companiei care efectuează lucrările.
Porţiunea cu presupusele probleme are aproximativ 100 de metri din lungimea totală de 850 de metri, care sunt în proces de reabilitare.
- Chiril Gaburici: Trebuie să educăm conducătorii auto și companiile de transport să respecte regulile care există, fără nicio excepție
- Chiril Gaburici despre călătoria cu maxi-taxi: Am aflat că ele fac curse de viteză pe drumurile naţionale
- Problema drumului din satul Vărvăreuca va fi soluţionată de compania care a efectuat lucrările