Chiril Gaburici: Chişinău Arena este gata în proporţie de 60 de procente
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a întreprins o vizită de lucru la șantierul de construcție a Complexului „Chişinău Arena”, pentru a verifica cum decurg lucrările și pentru a se asigura că muncitorii vor finaliza proiectul până în luna octombrie a anului curent.
Ministrul susține că investițiile făcute în acest proiect național vor impulsiona dezvoltarea economiei și contribui la dezvoltarea infrastructurii, turismului și a performanțelor sportive.
„Cu aproximativ jumătate de an în urmă am pus piatra de temelie la acest Complex, iar astăzi avem realizat deja 60% din lucrări. Sper ca lucrările să decurgă într-un ritm la fel de dinamic, astfel ca să ne încadrăm în termenii stabiliți”, a menționat Chiril Gaburici.
Constructorii dau asigurări că finalizarea primului complex polivalent din țară vor fi gata până la dată de 14 octombrie 2019. La moment se efectuează lucrări la diferite obiecte – corturile de tenis, bazin, arena polivalentă, Aqua Park.
Chișinău Arena este construită printr-un parteneriat public-privat, cu o capacitate de până la 5.000 de locuri și spații generoase pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum și expoziții, conferințe și întruniri.
- Emisiunea ÎN CENTRUL ATENŢIEI: Chiril Gaburici a explicat de când şi cum va funcţiona tehnologia 5G
- Al doilea sediu al Centrului Serviciului 112 va fi gata până la finele ACESTUI AN
- Chiril Gaburici: Sesiunile B2B reprezintă o componentă importantă în planul de activitate al fiecărei companii, care își dorește o continuă dezvoltare și este în căutare de noi parteneriate