Chiril Gaburici: Recomand angajaților ANTA să circule cu transportul public, pentru a simţi pe propria piele problemele din domeniul transportului
În cadrul unei vizite la ANTA, ministrul Chiril Gaburici a venit cu o listă de probleme care necesită a fi soluționate în regim prioritar. Ministrul a cerut să fie întreprinse măsuri de combatere a transportului ilicit de călători în regim de taxi, în toate localitățile țării.
"Primim sesizări de la oameni că, în raioane, taxiurile nu au plăcuţe galbene de înmatriculare și nici aparate de taxat. Vă rog să verificați activitatea companiilor de taxi și să întreprindeți acțiunile necesare, astfel încât toți transportatorii să activeze după aceleași reguli de joc", a menționat ministrul.
O altă problemă abordată a fost transportul interurban de pasageri şi anume nerespectarea orarelor, depășirea limitei de viteză, transportul ilegal de pasageri și colete.
"Sunt probleme și la eliberarea autorizațiilor de transport. Un transportator are în gestiune o singură unitate de transport, dar deține cinci rute. Cer să veniți cu soluții și propuneri la aceste probleme. Totodată, vreau să știu, în localități, cine verifică șoferii dacă au trecut controlul medical și tehnic înainte de a efectua cursa?", a subliniat Chiril Gaburici.
Referindu-se la implementarea sistemului e-autorizare și e-CEMT, ministrul Economiei și Infrastructurii a cerut să fie respectat termenul de lansare a acestuia. De asemenea, Chiril Gaburici a indicat angajaților ANTA să verifice greutatea camioanelor, din cauza cărora se deteriorează drumurile.
"Faceți controale inopinate cât mai des. De exemplu, în raionul Anenii Noi, puneți cântare și verificați camioanele care vin de la cariere”, a reiterat ministrul.
Chiril Gaburici a anunțat că, până săptămâna viitoare, când va avea loc o altă ședință, angajații ANTA să vină cu soluții concrete, acțiuni deja realizate și propuneri de amendare a legislației în domeniul transporturilor.
"Pe traseul Chișinău-Bălți, șoferii fac întreceri pe traseu, pentru a fi primii și a lua cât mai mulți călători. Trebuie să facem ordine în acest domeniu, astfel încât să asigurăm securitatea călătorilor și calitatea serviciilor prestate de transportatori", a punctat Chiril Gaburici.
În cadrul discuţiilor cu angajaţii ANTA asupra problemelor din domeniul transporturilor, ministrul a venit şi cu indicaţii.
"Recomand angajaților Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) să circule cu transportul public, pentru a simți pe propria piele problemele din domeniul transportului. Cer să veniți cu reacții imediate", a spus Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii.
- Viceguvernatorul BCE despre împrumutul pentru noile ambulanţe: Acest proiect are un content social sporit și satisface standardele europene
- (GRAFICĂ SPECIALĂ) Republica Moldova va cumpăra 170 de ambulanţe noi. Pavel Filip: "Vindecăm sistemul de sănătate din ţara noastră"
- SITUAŢIA LA FRONTIERĂ: Bilanţul săptămânii. Câte încălcări au fost înregistrate
- 1000 de plante de cânepă au fost depistate în satul Crocmaz. Ce riscă suspectul (VIDEO)