Chiril Lucinschi, acuzat că protejează instituţiile media care nu produc emisiuni proprii (DOC)
Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe APOLLO îl acuză pe preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Chiril Lucinschi, de faptul că susţine făţiş un grup de radiodifuzori şi îşi protejează, astfel, propriile interese, în detrimentul cetăţeanului şi al statului. Reprezentanţii Asociaţiei susţin că Lucinschi, de comun acord cu Ministerul Justiţiei, întreprind măsuri directe şi intenţionate în vederea anulării deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului, prin care a fost instituită obligaţia radiodifuzorilor de a avea producţie proprie în proporţie de cel puţin 30% din volumul emisiei săptămânale.
"La baza acestor iniţiative stau un grup de radiodifuzori, ce s-au asociat în cadrul Asociaţiei Naţionale Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova, din rândul cărora fac parte doar radiodifuzorii ce se ocupă cu retransmisia unor posturi străine pe teritoriul ţării noastre, fără a efectua investiţii esenţiale în crearea produselor autohtone. Aceştia invocă drept temei al anulării deciziei CCA faptul că respectarea regulilor ce urmează să intre în vigoare din 01 aprilie 2013 va necesita investiţii majore, iar în lipsa acestora consumatorul va fi privat de programe şi i se va leza dreptul la informare", se spune în declaraţia AO APOLLO.
Totodată, reprezentanţii Asociaţiei se arată îngrijoraţi de faptul că această iniţiativă este susţinută deschis de Chiril Lucinschi, care este şi proprietarul postului TV7, instituţie semnatară a iniţiativei. Astfel, spun, reprezentanţii Asociaţiei, "Lucinschi acţionează în calitate de Preşedinte al Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, fiind evident conflictul de interese".
De asemenea, în mesajul AO APOLLO se mai spune că prin anularea acestei decizii a CCA se va reveni la fenomenul retransmisiei necontrolate a altor produse audiovizuale străine, care vor anihila produsul audiovizual autohton.
"AO APOLLO apelează la raţiune şi solicită implicarea plenară a tuturor factorilor de decizie, pentru a stopa fenomenul de promovare a interesului de grup în audiovizual, susţinut de politic şi a păstra micile „cuceriri” obţinute cu atâta greutate şi după atâtea eforturi depuse, pentru a proteja patrimoniul lingvistic şi cultural-naţional al ţării noastre, pentru a promova crearea de produse autohtone şi a garanta consumatorului accesul la aceste produse", se mai spune în declaraţia Asociaţiei.
Mesajul AO APOLLO este adresat Guvernului, Parlamentului, Ambasadei SUA la Chişinău, Delegaţiei UE în Moldova, Oficiului Consiliului Europei în Moldova, Asociaţiei Presei Electronice din Moldova (APEL), Centrului pentru Jurnalism Independent şi Consiliului de Presă.
Publika.md aminteşte că decizia CCA a fost aprobată în decembrie 2012. Prin această hotărâre, radiodifuzorii sunt obligaţi, începând cu 01.04.2013, ca ponderea programelor autohtone să constituie nu mai puţin de 30% din volumul emisiei săptămânale, dintre care cel puţin jumătate vor fi difuzate în orele de maximă audienţă în limba de stat. Reamintim că, prin Strategia de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale pentru anii 2011-2015, CCA şi-a asumat obligaţia de a întreprinde măsuri concrete în vederea protejării patrimoniului lingvistic şi cultural-naţional.
Menţionăm că preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Chiril Lucinschi, este proprietarul postului TV7, şi a fost anterior preşedintele Asociaţiei Naţionale Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova. De asemenea, în cadrul altei sesizări, asociația APOLLO a constatat că, contrar legislației, o persoană fizică este proprietarul și beneficiarul final al șapte radiodifuzori naționali și locali: Hit FM, Radio Stil, Radio Alla, TV Dixi, CTC şi Sony Entertainment Television. Proprietarul acestora este Dan Lozovanu, care deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova. Cele două sesizări au fost depuse la CCA, care a constatat că Lozovan deține cele șapte instituții media, în baza a trei radiodifuzori, ce contravine legislației.