Chiromanţie: Forma şi lungimea degetului mic trădează detalii inedite
Acest test îşi are bazele într-o practică străveche, chiromanţia, însă se bazează pe identificarea unor trăsături de personalitate prin analiza degetului mic de la mană.
Forma şi lungimea degetului mic spune multe despre felul în care comunici şi interacţionezi cu cei din jur.
Identifică întâi lungimea degetului mic şi citeşte în continuare descrierea care ţi se potriveşte:
1. Scurt
Dacă degetul mic nu ajunge la nivelul primei articulaţii a degetului inelar, atunci poţi spune că este scurt.
Un deget mic scurt poate indica faptul că eşti timid şi rezervat, mai ales în preajma străinilor.
Visezi la multe, însă uneori eşti mult prea sfioasă în a face ceva în privinţa ţelurilor propuse.
Nu-ţi mai face atâtea probleme. Ai o inimă mare şi un suflet blând, care te ajută să obţii tot ce ţi-ai putea dori.
2. Mediu
Dacă vârful degetului mic ajunge fix la nivelul primei articulaţii a degetului inelar, lungimea lui este medie.
Ai o personalitate echilibrată. Eşti o fire calmă şi e nevoie de mult efort pentru a te scoate din ale tale. Nu te prea stresezi şi în general nu o faci pentru nimicuri.
Acestea fiind spuse, faptul că nu te prea dau multe pe spate te poate face să par rece şi detaşată. Pentru a-ţi afişa latura caldă şi trăirile interioare, cei din jur trebuie să încerce să te cunoască în profunzime.
3. Lung
Dacă vârful degetului mic depăşeşte nivelul primei articulaţii a degetului inelar, ai un deget mic lung.
Acesta semnifică faptul că eşti o fire pasională, motivată. Deşi nu cauţi neapărat atenţia celor din jur, te găseşti mereu în lumina reflectoarelor în majoritatea situaţiilor.
Eşti plin de farmec şi îi atragi pe cei din jur ca un magnet. Cu toate acestea, personalitatea ta efervescentă te obligă să munceşti mai mult pentru a le dovedi celor din jur că eşti de încredere şi pentru a fi luat cu adevărat în serios.
4. Cu bază joasă
Întoarce palma şi priveşte baza celor patru degete, de la arătător la cel mic. Majoritatea oamenilor vor observa că bazele degetelor formează un semicerc cu o trecere subtilă de la unul la celălalt. Dacă, în schimb, baza degetului mic este, în cazul tău, cu mult mai jos decât cea a celorlalte degete, atunci ai un deget mic cu bază joasă.
În chiromanţie, degetul mic este în strânsă legătură cu visurile şi aspiraţiile pentru viitor. Baza joasă a degetului mic indică faptul că trăieşti într-o lume a ta, plină de planuri pentru viitor şi aspiraţii. Uneori, însă, ai dificultăţi în a transpune acele idei în realitate.
5. Exagerat de lung
Deşi, neobişnuit, există şi oameni al căror deget mic est egal cu inelarul sau chiar mai lung.
Un deget exagerat de lung trădează o ambiţie exacerbată, tradusă printr-o sete de putere capabilă să schimbe lumea în care individul trăieşte.
Aceşti oameni au şi puterea de a face mult rău. Gestionate cum trebuie, însă, forţa şi ambiţia acestor oameni poate schimba întreaga lume în bine.
După ce ai stabilit ce spune despre tine lungimea degetului mic, află ce trăsături trădează forma degetului mic:
1. Pătrat
Ţine mâna cu palma în jos şi concetrează-te asupra vârfului degetului mic. Dacă vârful pare să formeze o linie dreaptă, orizontală, ai un deget mic cu vârf pătrat.
Ai numeroase calităţi care pot fi, în funcţie de situaţie, un atu sau o slăbiciune. De exemplu, eşti directă şi spui verde în faţă ce ai pe suflet, ceea ce uneori îţi poate dăuna. Acesta este motivul pentru care îţi este greu să formezi legături cu firile sensibile, uşor de jignit. Însă sinceritatea ta şi faptul că eşti directă te recomandă ca fiind de încredere. Este calitatea care face ca tu să fii un lider excepţional.
2. Ascuţit
Dacă poţi identifica în mod clar un vârf al degetului mic, atunci ai un deget cu formă ascuţită.
Elocvenţa celor care au degetul mic ascuţit este legendară, la fel ca şi diplomaţia acestora. Pot aborda absolut orice subiect cu tact şi delicateţe, ceea ce îi face parteneri excelenţi pentru indivizii cu degetul mic cu formă pătrată.
3. Curbat
Dacă linia vârfului degetului mic este înclinată înspre celelalte degete sau în idrecţia opusă, poţi spune că ai un deget curbat.
De regulă, această formă este asociată cu frica de confruntare, însă de cele mai multe ori nu este vorba despre teamă, ci mai degrabă despre dorinţa de a face pace.
Eşti genul de om care face înţelegeri, mediază conflicte şi acţionează precum un pod între oameni care nu se pot înţelege, oricât ar încerca, scrie feminis.ro.