Chirtoacă alături de funcţionarii Primăriei, la făcut curăţenie în parcul Valea Morilor
Înarmaţi cu lopeţi, greble şi saci de gunoi, funcţionari de la Primărie, în frunte cu edilul Dorin Chirtoacă, au ieşit din nou la făcut curăţenie în parcul Valea Morilor. Zona lor de responabilitate s-a mutat acum în preajma Teatrului Verde.
Funcţionarii spun că vor să pună umărul ca parcul să arate ca odinioară.
"Nu este o obligaţie, este o iniţiativă a noastră personală. Este dureros faptul că multi chişinăuieni fac mizerie, dar foarte puţini vin să facă ce facem noi astăzi", a spus un funcţionar.
"Cea mai bună odihnă e lucrul lângă casă sau lângă zona în care locuieşti, e o chestie tradiţională, primăvara se face curăţenie, se sădesc copaci, flori, e o chestie de tradiţie şi o facem şi noi", a spus un alt funcţionar.
Unii dintre ei au venit în sacou şi la cravată şi la curăţenie.
"Acea frumuseţe care se află aici nu pot să o redau prin cuvinte, ce frumos e aici, numai că trebuie de păstrat şi de păzit această natură, să nu fie distrusă", a spus un funcţioanar.
Iar primarul Dorin Chirtoacă a promis că, în acest an, va continua şi amenjarea zonei de agrement.
"La Valea Morilor nu vorbim doar de curăţenie, ci de o lucrare mai amplă, de aducere în ordine a parcului, care timp de 7 ani a fost lăsat în paragină", a declarat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
Startul sezonului de salubrizare în Chişinău a fost dat pe 1 martie, tot în parcul Valea Morilor. Pe parcursul lunii martie, angajaţii de la Spaţii Verzi au vopsit bordurile, au reparat băncile şi au înlocuit coşurile vechi de gunoi din grădinile publice.
Campania de salubrizare de primăvară va dura până la sfârşitul lunii aprilie.
- Primarul Capitalei şi angajaţii Primăriei, înarmaţi cu mături şi greble au făcut ordine în Parcul Valea Morilor (FOTO/VIDEO)
- Chirtoacă, nemulţumit că angajaţii Primăriei Chişinău nu vor să lucreze de 8 martie: Tu-i sărbătorile lor azi şi mâine... (VIDEO)
- Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, vrea să fie numit Harry Potter