Chirtoacă: Am să fiu primarul tuturor. Intrăm în normalitate, fără circ, fără show-uri și fără manipulare VIDEO
Imediat după ce Comisia Electorală Centrală a anunțat rezultatele pentru 100% din buletine procesate, candidatul liberal la funcția de primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a ieșit cu declarații în fața presei. Acesta le-a mulțumit alegătorilor săi, dar și celor care l-au votat pe contracandidatul său, Igor Dodon. "Voi fi primarul tuturor, indiferent de opțiunea politică. S-a demonstart încă o dată că fiecare vot contează. Există puterea fiecaruia dintre noi. Mă bucur că locuitorii municipului Chișinău au răspuns apelului nostru de mobilizare la alegeri", a menționat Chirtoacă.
Liberalul a ținut să le mulțumească și colegilor din PLDM și PD, în special lui Vlad Filat și Marian Lupu. "Din acest moment Alianța pentru Integrarea Europeană este mult mai puternică. Obiectivele noastre devin mult mai reale. E timpul să fim împreună pentru a duce schimbarea până la capăt. Trebuie să continuăm proiectele începute, dar și să creăm altele noi", a spus primarul.
Chirtoacă a avut și un îndemn pentru contracandidatul său. "I-ași recomanda lui Dodon să nu se isterizeze, să se calmeze și să se apuce de lucru. Sperăm că PCRM și candidatul acesui partid vor ține cont de voința locuitorilor muncipiului Chișinău și începând cu ziua de azi să intrăm în normalitate, fără circ, fără show-uri și fără manipularea opiniei publice.", a enunțat liberalul.
Dorin Chirtoacă a recunoscut că a fost o luptă grea, însă rezultatele nu l-au uimit. "Aveam aceste date de la ora 1.00, însă am așteptat ca Comisia Electorală Centrală să anunțe rezultatele finale preliminare", a explicat candidatul.