Chirtoacă anunţă "al treilea război mondial" în Chişinău, în frunte cu generalul Morgoci
Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a anunţat astăzi că în Capitală a început cel de-al treilea război mondial. Afirmaţia edilului a venit în timpul discuţiilor pe marginea curăţeniei de primăvară, desfăşurate în oraş.
Astfel, în încercarea de a afla cum stau lucrurile în staţiile de aşteptare, Chirtoacă şi-a îndreptat atenţia spre şeful Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci. "Ducem o luptă crâncenă cu cei care pun inscripţii pe piloni", a afirmat Morgoci.
"Al treilea război mondial la Chişinău! Regia Transport Electric, în frunte cu generalul Morgoci, împotriva agenţilor de publicitate", a conchis primarul.
În replică, şeful RTEC a subliniat că aceasta este o luptă veşnică. "Limitaţi-vă la un termen mai scurt. Acest veşnic poate să intre în contradicţie cu anumite prevederi din Codul Muncii", a adăugat Chirtoacă.
Publika.md menţionează că, anterior, mai mulţi şefi ai direcţiilor municipale şi toţi pretorii din Chişinău au primit penalizări. Primarul Dorin Chirtoacă i-a pedepsit astfel pentru murdăria din curţile blocurilor şi de lângă spaţiile de acumulare a deşeurilor. Toţi funcţionarii s-au ales atunci cu mustrări şi avertismente, iar primarul i-a ameninţat că îi va demite, dacă problema nu va fi rezolvată.
- Se vrea curăţenie lună în Capitală. La Chişinău începe salubrizarea de primăvară
- Primarul Capitalei şi angajaţii Primăriei, înarmaţi cu mături şi greble au făcut ordine în Parcul Valea Morilor (FOTO/VIDEO)
- Chirtoacă, nemulţumit că angajaţii Primăriei Chişinău nu vor să lucreze de 8 martie: Tu-i sărbătorile lor azi şi mâine... (VIDEO)