Chirtoacă creşte: L-a întrecut pe Voronin la influenţă
Vlad Filat este cel mai cel mai influent om politic moldovean din luna aprilie 2011. Cel puţin aşa arată Topul celor mai influenţi 50 de politicieni, prezentat de Centrul de cercetări strategice şi consultanţă politică "Politicon", azi, 5 mai.
Prim-ministrul Republicii Moldova, dar şi liderul PLDM, este urmat în top de către şeful interimar al statului, preşedintele Parlamentului, dar şi liderul Partidului Democrat, Marian Lupu.
În premieră, pe locul trei se situează primarul de Chişinău, dar şi prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
Potrivit directorului Centrului "Politicon", Anatol Ţăranu, Vlad Filat a acumulat 203 puncte şi 11 note de 10, Marian Lupu a obţinut 184 puncte și 7 note de 10, iar Dorin Chirtoacă are 171 puncte şi 3 note de 10.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a căzut cu o treaptă faţă de luna trecută, şi figurează doar pe locul patru.
Pe locurile 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 se situează Alexandru Tănase, judecător la Curtea Constituţională, Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Igor Dodon, deputat PCRM, Mihai Ghimpu, liderul PL, Mihai Godea, fost deputat PLDM, Vladimir Plahotniuc, vicepreședinte al Parlamentului, membru al PD.
În realizarea clasamentului au fost implicaţi 23 de experţi politici, analişti şi sociologi. Aceştia i-au apreciat pe politicieni cu note de la 0 la 10. Astfel, punctajul maxim care poate fi acumulat de un politician este de 240 de puncte.
Amintim că în topul celor mai influenți trei politicieni pentru luna martie, pe primele două locuri, la fel ca şi în luna aprilie, s-au plasat Vlad Filat şi Marian Lupu. Pe locul trei s-a poziţionat și liderul PCRM, Vladimir Voronin.