Chirtoacă despre realizările şi irealizările sale în funcţia de primar al Capitalei LIVE TEXT, Ediţie Specială
(UPDATE 22.56) Sandu Grecu: Trebuie să fie schimbaţi mai mulţi specialişti.
(UPDATE 22.55) Valentin Todercan: I-aş dori lui Chirtoacă să facă curăţenie în jurul Primăriei, deoarece e mare mizerie. El se uită ce e la Circ şi Preşedinţie, dar nu vede ce se face sub scaunul său.
(UPDATE 22.53) Igor Boţan:Ceea ce faceţi dvs e adaptarea Primăriei la condiţii de austeritate. Şi punct, mai mult nu e nicio reformă. Dacă aţi fi vrut să faceţi reforme, demult aţi fi înaintat o iniţiativă privind statutul special al mun. Chişinău. Dacă le-aţi fi promovat prin partidul de la guvernare al cărui vicepreşedinte sunteţi, atunci ar fi fost reforme.
(UPDATE 22.49) Dorin Chirtoacă: Nu ştiu ce va fi cu activitatea mea politică după 2015, dar dacă vreodată voi deţine o funcţie politică mai înaltă la nivel de asta, abordările vor fi la fel de drastice, reduceri de cheltuieli. Acelaşi lucru ne aşteaptă şi pe noi, Primăria Chişinău deja a trecut prin asta.
(UPDATE 21.45) Oleg Cernei: Despre majorarea tarifelor în 2009: au fost nişte reforme foarte nepopulare, dar necesare. Azi, locuitorii Capitalei au, în baza acestor tarife, servicii calitative non-stop. Azi avem nişte întreprinderi eficiente, rentabile.
(UPDATE 21.42) Valentin Todercan: Credem că aceste reforme au promovat mai multă corupţie în sistemul de energie termică şi cel de aprovizionare cu apă.
(UPDATE 22.40) Dorin Chirtoacă: Am fost invitat la nivel de UE să venim să prezentăm experienţa noastră cum am reuşit să promovăm reforme în contextul în care am micşorat cu 30 la sută toate cheltuielile.
(UPDATE 22.34) Dorin Chirtoacă: Bazine au fost deschise în licee. De la independenţa R. Moldova sunt primele bazine deschise pentru copii la nivel de şcoli. Iar cel din Coloniţa e primul dintr-un sat din Moldova, 50 de locuri de joacă pentrui copii, 10 terenuri de sport, 10 terenuri de fitness. Sunt trei proiecte mari în derulare. Apeducte şi canalizare: după 40 de ani de aşteptare, în două suburbii au fost construite apeducte.
(UPDATE 22.17) Dorin Chirtoacă: Tot ce facem la nivelul municipalităţii trebuie să aibă efect şi la nivelul republicii.
(UPDATE 22.16) Dorin Chirtoacă: Ce s-a făcut în Chişinău în aceşti 5 ani nu s-a făcut anterior. Noi din urma noastră cozi nu lăsăm, asta e marea diferenţă.
(UPDATE 22.15) Dorin Chirtoacă: Am venit cu o iniţiativă. Să sprijinim, cât putem, Circul, să sprijinim procurarea de scaune etc. Scaunele, arena nu costă atât de mult, holurile sunt în regulă, apa, curentul au fost conectate. Preşidenţia, din informaţiile pe care le am, cu vreo 30 de milioane s-ar putea aduce în regulă. Noi avem preşedinte, dar parcă e al nimănui. Reşedinţa lui de acum parcă e o casă de locuit în comparaţie cu Palatul Republicii din spate.
(UPDATE 22.10) Dorin Chirtoacă: Până în 2003, Primăria avea dreptul să demoleze construcţii neautorizate, din 2003, aceste atribuţii au fost transferate Inspecţiei de stat în construcţii, a Ministerului Construcţiilor.
(UPDATE 22.03) Oleg Cernei: Foarte multe clădiri care sunt în centrul istoric nu aparţin Primăriei mun. Chişinău. Trebuie să facem o inventariere a monumentelor de importanţă naţională şi a celor de importanţă locală. Orice lucrări la cele de importanţă naţională trebuie să se facă doar cu avizul Ministerului Culturii.
(UPDATE 21.54) Dorin Chirtoacă: Despre centrul istoric, trebuie să vorbim despre fiecare caz aparte. Casa Ştiinţa, intersecţie Pârcălab cu Bucureşti, clădirea a fost privatiz de stat. Monumente de importanţă naţională afectate în mun. Chişinău au fost două, cel demolat de Voronin şi cel de la Poştă.
(UPDATE 21.49) Sandu Grecu: Îi mulţumesc lui Chirtoacă pentru ideile păstrate care au fost instituite de primarul Costin, un mare promotor al ideii şi renaşterii naţionale, pentru faptul că a rezistat pe timpul guvernării comuniste. Un minus este lipsa de comunicare în această Alianţă.
(UPDATE 21.46) Dorin Chirtoacă: Numai cine nu munceşte nu greşeşte. Cine a reuşit în R. Moldova să activeze cu un buget în scădere de 30%, cine a achitat datorii de 600 de milioane, cine oferă compensaţii la căldură de 40 la sută?
(UPDATE 21.42) Dorin Chirtoacă: Nu are rost să-mi pun eu note. Să îmi arătaţi o administraţie, de nivel local, regional sau central care a făcut mai multe şi nu a lăsat o gaură în altă parte şi eu ies şi nu mai vin în Primărie niciodată. Realizările nu sunt ale mele, ci ale întregii administraţii. Până la urmă şi comuniştii au votat de câteva ori pro. Indiscutabil e mişcare înainte. Nu ştiu cum această locomotivă care stă în depozit fără motorină finanţează 90 la sută din administraţiile locale.
(UPDATE 21.39) Igor Boţan: Chirtoacă merită un satisfăcător, bunişor, între 5 şi 7, pentru că există domenii în care lucrurile stau relativ bine şi altele în care sunt restanţe ale Primăriei.
(UPDATE 21.38) Oleg Cernei: Capitala e locomotiva economică a întregii Republicii, cu un primar tânăr, e apreciere a capacităţii primarului general, cred că la resursele pe care le are Primăria Capitalei, primarul merită un 10, cu toate că CMC-ul nu prea a activat.
(UPDATE 21.37) Sandu Grecu: Totuşi, sunt realizări concrete, i-aş pune nota 9.
(UPDATE 21.36) Valentin Todercan: Chirtoacă merită nota 2, pentru că primarul nu a lucrat în toţi 4 ani, nu doar în ultimul, cu toate că i-a aburit pe alegători şi l-au votat.
(21.29) Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, este invitatul ediţiei speciale a emisiunii Fabrika din această seară. Ediţia are loc chiar în sediul Primăriei Capitalei.
Invitaţii de astăzi sunt consilierii municipali Oleg Cernei - PL, Sandu Grecu - PLDM şi Valentin Todercan – PCRM, bloggerul Ion Grosu, precum şi analistul Igor Boţan.
Dorin Chirtoacă şi-a prezentat, aui raportul, la un an de la investirea în funcţia de primar general al mun. Chişinău.