Chirtoacă despre vizita cancelarului german Angela Merkel: Să vină sănătoasă
Cancelarul german Angela Merkel vine la Chişinău pe 22 august. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Vlad Filat. Programul vizitei cancelarului urmează să fie definitivat până la sfârşitul acestei săptămâni. Până atunci, premierul a declarat că agenda va fi una încărcată.
Traseul pe care îl va parcurge cancelarul de la aeroport spre Capitală ar putea să le dea bătăi de cap autorităţilor şi asta pentru că o porţiune din acest drum va fi în reparaţie.
"Să vină sănătoasă. Drumul pentru mine nu înseamnă doar până la aeroport, pentru mine înseamnă până la Sângera şi nu doar partea de sus, ci şi partea de jos. Dacă cineva doreşte să facă speculaţii poate să le facă. Noi am început anul trecut lucrările şi le continuăm anul acesta", a spus primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
În direcţia Chişinăului drumul este divizat în două şi se circulă doar pe o singură bandă. Aşadar, nu este exclus că şi coloana de maşini a cancelarului german va circula în aceste condiţii sau autorităţile vor fi nevoite să identifice alt traseu.
Potrivit presei de la Chişinău, în cadrul vizitei, Merkel va ţine un discurs public şi se va întâlni cu cetăţenii germani care locuiesc în Moldova.