Chirtoacă: În spatele protestelor organizate de şoferii de microbuze ar putea sta cineva din politică
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, spune că în spatele protestelor organizate de şoferii de microbuze ar putea sta cineva din politică. Potrivit edilului, la fel a fost şi în 2007, când Poliţia Rutieră a primit indicaţii să creeze cât mai multă dezordine în oraş, ca locuitorii să fie nemulţumiţi, iar nemulţumirea să şi-o îndrepte către Primărie. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru epresa.md.
"Nu exclud faptul că au fost ghidaţi, că cineva a avut interesul să îi organizeze şi să îi aţâţe împotriva Primăriei. Lucrurile cu timpul vor ieşi la suprafaţă. Nu pot să dau nume, poate fi legat chiar şi de ceva politic. Treptat lucrurile se vor afla", a menţionat oficialul.
Totodată, Dorin Chirtoacă recunoaşte că modul de organizare a acestui serviciu de transport a fost greşit de la început: "În momentul în care lucrezi pe acumulări de bani, iar din ele trebuie să îi dai administratorului şi să cumperi combustibil, este evident că doar ceea ce îţi rămâne poţi păstra ca şi salariu. Iar pentru a le rămâne cât mai mulţi bani, şoferii încearcă să încarce cât mai mult unitatea de transport".
Totodata, primarul municipiului Chişinău susţine că rezolvarea acestei probleme sunt troleibuzele şi autobuzele. "Transportul de mare capacitate va rezolva problema, lucrul de care ne ocupăm deja de câţiva ani de zile şi avem şi rezultate în domeniu", a punctat acesta.
Interviul integral îl puteţi citi AICI.