Chirtoacă îndeamnă studenţii care învaţă în România să se întoarcă acasă: Mentalitatea moldovenilor poate fi schimbată
Dorin Chirtoacă le-a sugerat studenţilor care învaţă în România, să-i urmeze exemplul. Primarul Capitalei i-a chemat să se întoarcă în Moldova, pentru a schimba mentalitatea de aici. Unii studenţi spun că se vor întoarce acasă, chiar dacă în România există mai multe oportunităţi.
La întâlnirea cu liderii organizaţiilor studenţeşti, Dorin Chirtoacă a declarat că mentalitatea locuitorilor Moldovei poate fi schimbată din cea sovietică în una europeană, doar cu ajutorul studenţilor. "Pregătirea auniversitară în acele domenii, pe care le studiaţi, ne va permite să schimbăm multe în administraţia ţării şi, de ce nu, în sectorul privat", declară primarul general al municipiului Chişinău, Doin Chirtoacă.
Unii studenţi spun că au plecat în România, doar pentru a primi cunoştinţe, pe care intenţionează să le aplice acasă. Dar majoritatea dintre ei evită să facă planuri de viitor.
"Sufletul optează pentru ca să vin acasă. Acum totul depinde de circumstanţele noastre. Ştiţi cum e viaţa, acum regulile s-au schimbat, banul face omul", spune un student.
"Mă întorc cu siguranţă acasă. Scopul meu e să devin un bun profesionist ca să pot să contribui la dezvoltarea ţării", spune o studentă.
"Eu sunt unul din cei care am rămas în România, datorită oportunităţilor care sunt aici şi datorită unei stabilităţi. Cred că asta îşi doreşte fiecare, să aibă o stabilitate socială, o familie şi perspective, bineînţeles", spune un alt student.
Anual circa 5000 de absolvenţi moldoveni pleacă la studii în România. Din spusele lor, circa jumătate rămân acolo pentru totdeauna.
- (VIDEO) Tineri liberali care nu ştiu în ce an a fost fondat PL, câţi deputaţi are şi ce funcţie deţine Dorin Chirtoacă
- Şedinţa CMC a fost amânată. Chirtoacă: Se negociază formarea comisiilor de specialitate
- Află când vor avea locuitorii Capitalei căldură în apartamente
- Plătesc zeci de mii de lei pentru a absolvi o facultate, ca mai apoi să devină şomeri sau renunţă la profesie