Chirtoacă: Lui Filat nu-i ajunge putere
Premierului Vlad Filat nu-i ajunge putere. Cel puţin aşa crede analistul politic Nicolae Chirtoacă. În cadrul emisiunii Politprihod de la Publika TV, Chirtoacă a declarat că premierul vrea mai mult control asupra Executivului şi că Vlad Filat se autovictimizează.
"Premierul şi partidul său au lăsat uşa întredeschisă. El a spus că nu încearcă să provoace alegeri anticipate. E clar că astfel pierd toate partidele din AIE. Apoi a spus că se adresează partenerilor de Alianţă ca să discute situaţia. Ce vrea, de fapt, Vlad Filat? Ca întotdeauna, în politica moldovenească, tuturor nu le ajunge putere", a declarat Nicolae Chirtoacă.
Totodată, analistul consideră că premierul doreşte mai mult control asupra Cabinetului de Miniştri pe care îl conduce.
"Mai curând, Vlad Filat luptă pentru un controlul larg asupra Guvernului, pentru privilegii mai mari, înţelegând că nu este alternativă. El face o presiune tactică asupra lui Vlad Plahotniuc şi a PD-ului pentru a obţine un compromis bazat pe cedări din partea democraţilor. Se vrea reformatarea AIE în baza condiţiilor lui Filat", a mai spus Chirtoacă.
În acelaşi timp, analistul crede că Vlad Filat se autovictimizează. "Dacă te uiţi atent la declaraţiile lui Filat, ele arată ca o platformă pentru campania electorală. Eu de fapt sunt atât de pufos, am încercat să fac maximum posibil, dar inamicii, în frunte cu principalul duşman, Malciş-Plahiş, nu mi-au permit să duc treaba până la capăt. Este o retorică preelectorală. De fapt, Filat face o tragedie din neputinţa sa de a administra unele ministere", a subliniat Chirtoacă.
Publika.md aminteşte că, astăzi, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că partidul pe care îl conduce denunţă acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană.
Totodată, preşedintele PD, Marian Lupu, a spus că Vlad Filat a desfiinţat Alianţa pentru Integrare Europeană.