Chirtoacă: Nu am anunţat că însurătoarea este o prioritate a primarului
"Nu am anunţat că însurătoarea este o prioritate în viitorul mandat la primărie. Însurătoarea ţine de viaţa mea personală şi nu de ecranul televizorului. Şi eu îmi doresc ca lucrurile să se aşeze în viaţa mea".
Aşa a reacţionat liberalul Dorin Chirtoacă, câştigător al celui de-al doilea tur de scrutin pentru fotoliul de primar al Capitalei, întrebat dacă să însoară în acest mandat.
Dorin Chirtoacă a evitat să dea un răspuns clar în această privinţă, precizând că este greu să formezi o familie, când primaria îţi ocupă aproape tot timpul.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii În Profunzime, de la Pro TV.
Amintim că la prezentarea celui de-al patrulea raport de activitate în calitate de primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă a declarat că este căsătorit cu primăria.
Prim-vicepreşedinte al PL, Dorin Chirtoacă a fost ales în funcţia de primar al municipiului Chişinău, în 2007, la vârsta de 29 de ani. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, Dorin Chirtoacă a câştigat şi cel de-al doilea mandat la primărie cu 50,6 la sută din sufragii.