Chirtoacă se destăinuie la Primărie: Sunt fan al Sofiei Rotaru
Dorin Chirtoacă s-a destăinuit astăzi la şedinţa Consiliului Municipal al Primăriei. Edilul a declarat că este fan al interpretei Sofia Rotaru. Declaraţia a fost făcută în contextul în care la Consiliu s-a discutat despre oferirea statutului de cetăţean de onoare al Municipiului Chişinău unui grup de cinci personalităţi.
Consilierul municipal din partea Partidului Liberal, Oleg Cernei, nu s-a arătat prea mulţumit de dorinţa Primăriei şi a dorit să afle când a fost ultima comunicare a interpretei Sofia Rotaru cu administraţia oraşului.
"Cât costă bugetul pe lună, pentru a susţine aceşti cetăţeni de onoare? Noi vrem să vedem dacă cetăţeanul de onore este binevoitor. Când a fost ultima comunicare cu administraţia Municipiului Chişinău a doamnei Sofia Rotaru?", a întrebat consilierul municipal Oleg Cernei.
În replică, a intervenit primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
"Domnul Cernei după ce m-a criticat pe mine s-a apucat să o critice şi pe Sofia Rotaru. Ultima discuţie cu doamna Sofia Rotaru am avut-o acum câteva luni, pe 8 martie. Vreau să aduc la cunoştinţă că asemenea lucruri se discută discret, mai ales când este vorba de persone de talie internaţională sau mondială, cum este Sofia Rotaru. Aceste declaraţii ajung să fie prost interpretate, numai faptul că a apărut o discuţie la Consiliu despre acest subiect nu este bine. Trebuie să spunem respect. Eu sunt fan al Sofiei Rotaru. Anul acesta se împlinesc 40 de ani de când doamna Sofia Rotaru a câştigat primul ei trofeu", a conchis Dorin Chirtoacă.
Primăria a decis să acorde statutul de Cetăţean de Onoare al municipiului Chişinău unui grup de cinci personalităţi. Este vorba despre scenaristul Gheorghe Vodă, actorul şi regizorul Gheorghe Urschi, interpreta Sofia Rotaru, academicianul Petru Soltan şi Luitgard Schmitt din Germania, care a făcut numeroase donaţii pentru persoanele bolnave de cancer din Chişinău. În prezent, Capitala are are 45 de cetăţeni de onoare.