Chirtoacă, supărat pe moldoveni: Dacă nu se poate legal cum vor ei, atunci fac ilegal, dar tot cum vor
Anexele care se construiesc la clădirile din Capitală îi dau bătăi de cap primarului general. Chiar şi cele care au primit certificate de autorizaţie de la serviciile municipale. În acest context, la şedinţa de azi a primăriei, Dorin Chirtoacă a cerut ca de la 1 mai să fie interzise astfel de construcţii.
Chirtoacă a vrut să afle opinia subalternilor cu privire la necesitatea anexelor la blocurile locative. „Le permiţi anexe 3 pe 1, ei fac construcţie 5 pe 10, după care această construcţie este înregistrată ca imobil, fără teren, distrugând aspectul blocului. Oare chiar nu încăpem în blocurile existente?”, s-a indignat edilul.
"Ar putea fi necesare la clădirile unde într-adevăr nu au balcoane la parter, e ceva real. În cazul clădirilor vechi, construite în perioada anilor 50, 60, 70, cu 4, 5 etaje, anexele salvează spaţiul suplimentar, ceea ce asigură condiţii mai favorabile de trai. La toate celelalte clădiri, sensul acestor anexe este greu de argumentat. Când apare în casele noi renumita coştireaţă a lui deadea Vasea de la Ciocana sau altele, sigur că nu sunt autorizate. Arhitectural, o anexă construită pe toată înălţimea sau lungimea poate aduce un aspect pozitiv suplimentar clădirii, dar atunci când se construiesc individual, lucrările ar trebui să fie oprite", a opinat viceprimarul Nistor Grozavu.
De altă părere este, însă, arhitectul-şef interimar al Capitalei, Radu Blaj. Potrivit acestuia, interdicţiile doar vor înrăutăţi situaţia: "Cu dosarele care au deja autorizaţie, chiar dacă nu e o anexă supraetajată, există o problemă. Nu pot toţi odată să construiască. Şi s-a permis de a împlini golurile şi a schimba aspectul clădirilor. Dar dacă azi interzicem construcţia anexelor, va trebui să luptăm cu construcţiile neautorizate".
Constatarea l-a enervat pe Dorin Chirtoacă. "Moldoveanul găseşte ieşire din orice situaţie. Dacă nu se poate legal cum vrea el, atunci o să facă ilegal, dar tot cum vrea el. Îi dai degetul şi îţi ia mâna", a spus acesta.
Edilul a prezentat şi schema după care acţionează unii agenţi economici: "Iniţial s-a adresat agentul economic la Primărie, pentru a face o terasă, promiţând că nu pune mâna pe materiale de construcţie, doamne fereşte. Apoi îngrădeşte cu un gard şi când lumea s-a deprins deja să ocolească, se duce mai departe, la o construcţie din materiale uşor demontabile, apoi se construieşte o anexă, apoi se merge pe argumentul că dacă este o anexă, trebuie şi a doua. Dar nu găsesc argumentele serviciilor noastre, iarăşi eu trebuie să caut? Reiese că eu ridic problema, eu trebuie să spun soluţia".
În final, primarul a cerut să fie interzisă construcţia anexelor, pe viitor: "Lumea la noi nu ştie altceva decât să construiască metri pătraţi şi să îi vândă cu 50 de euro fiecare. Decizia mea: să fie dispoziţie, confirmată ulterior de Consiliul Municipal, ca pe viitor să nu mai fie eliberate autorizaţii pentru construcţia anexelor. În ceea ce priveşte certificatele de construcţie deja eliberate, nu se mai poate interveni aici, deoarece toate actele au fost semnate deja. Să fie pregătită dispoziţia până la 1 mai şi deja de la 1 mai să intre în vigoare", a punctat Chirtoacă.
Social