"Chișinău Youth Orchestra" își completează rândurile cu noi talente
"Chișinău Youth Orchestra" își completează rândurile cu noi talente. Zeci de tineri din Capitală și-au demonstrat abilitățile de a cânta la un instrument muzical, iar doi dirijori profesioniști, printre care și fondatorul orchestrei, le-au apreciat talentul.
Cei mai buni dintre ei vor fi selectaţi şi, ulterior, vor deveni membri ai orchestrei.
Nicoleta are 14 ani şi cântă la vioară de la şapte ani. A venit la audițiile "Chișinău Youth Orchestra" pentru a obține mai multă experiență și speră că va fi acceptată în echipa de tineri instrumentiști.
„Cred că pot să iau foarte multe lucruri bune de la această orchestră. Este foarte interesant și de aceea eu vreau să mai am experiență”, spune tânăra parciticantă Nicoleta Coval.
Pe scenă au urcat peste 30 de tineri care, chiar dacă au avut emoții, au demonstrat că au talent.
" Am avut mari emoții, dar mi-au plăcut aceste senzații pentru că este o experiență frumoasă și îmi doresc foarte mult să fiu în această orchestră. "
„A fost interesant, a fost un moment emoțional, foarte emoțional deoarece a fost prima dată când încerc să intru în orchestră și, în general, în audiții să particip.”
Membrii comisiei au rămas surprinși de prestația tinerilor.
" Astăzi am ascultat mai mulți tineri și putem spune că este plăcut pentru că sunt oameni care au crescut, care se manifestă foarte bine. Eu cred că mulți dintre ei vor fi acceptați și vom schimba componența orchestrei în acest an. ", spune dirijorul de la Teatrul Național de Operă și Balet, MIHAIL SECIKIN.
Audițiile se vor desfășura și mâine la Kiev, iar din cei 75 de participanți vor fi selectați aproximativ 30 de tineri.
„Când selectăm pentru vară, desigur trebuie să fie niște candidați care au o bază tehnică pentru a cânta un program foarte-foarte complex. Sunt foarte încântat că vin tineri și prin asta și orchestra o să se împrospăteze, o să întinerească și mai mult”, zice directorul Chișinău Youth Orchestra, Andriano Marian
Fundația Edelweiss, fondatorul căreia este Vlad Plahotniuc, este partenerul general al concertelor de vară organizate de către "Chişinău Youth Orchestra".
- Tradiţii care nu se uită! Ansambluri corale din ţară au impresionat la Festivalul "Colinde, Colinde"
- Concert de excepţie în Capitală: Muzică simfonică în armonie cu ritmuri pop şi rock (VIDEO)
- Campanie națională lansată de "Edelweiss". Consultații medicale GRATUITE pentru copiii din satele Moldovei
- Începe campania "Renaşte Moldova"! Copiii de la satele vor beneficia de consultanţă medicală GRATUITĂ
- Maternităţile din Moldova ar putea beneficia de echipamente gratuite din SUA, prin intermediul Edelweiss
- Surpriză din partea Edelweiss. Institutul Mamei și Copilului are un teren de joacă (FOTOREPORT)