Chișinăuienii pot solicita livrarea căldurii în case. Termoelectrica a dat start sezonului de încălzire
Furnizorul de căldură ”Termoelectrica” a inițiat conectarea la încălzire a consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare, începând cu săptămâna precedentă.
Procedura este demarată la solicitarea gestionarilor blocurilor locative și administratorilor instituțiilor publice.
Potrivit directorului general al întreprinderii, Veaceslav Eni, până acum au fost semnate 1037 de pașapoarte de pregătire a instalațiilor de încălzire, din numărul total de 4055. Aceste obiecte vor beneficia de încălzire în decurs de 3 ore de la solicitare.
”Recomandăm pregătirea din timp a sistemului ingineresc din interiorul clădirii și prezentarea actelor confirmative la sediile teritoriale ale Termoelectrica, până pe 10 octombrie”, a menționat Veaceslav Eni.
Termoelectrica precizează că locatarii blocurilor locative care beneficiază de încălzire centralizată cutonomă, datorită contractului tripartit, semnat direct cu furnizorul, și deținerea propriului contor de energie termică, pot porni oricând încălzirea, de sine stătător, în cazul unor temperaturi joase, și își pot regla consumul conform necesităților.