Chișinăul își reface relațiile cu Moscova. Ce au discutat Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin
Planul de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă pentru anii 2016 – 2017 urmează să fie semnat în cadrul ședinței Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică, care va fi organizată la finele lunii noiembrie la Soci.
O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul întrevederii la Chișinău a co-președinților Comisiei, vicepremierilor Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin.
În timpul discuțiilor, Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin au trecut în revistă prevederile Planului de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă pentru anii 2016 – 2017, expunându-și pozițiile pe fiecare dintre cele 13 compartimente - comercial-economic, transport, agroalimentar, industrial, energetic, mediul de afaceri, umanitar, etc.
Interlocutorii au constatat că eliminarea barierelor în relațiile comercial-economice dintre două state poate fi realizată și în condițiile participării Republicii Moldova într-un regim de liber schimb atât cu UE, cât și cu CSI.
Vicepremierii Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin au convenit ca până la ședința Comisiei interguvernamentale, grupele de experți să pregătească toate procedurile protocolare și tehnice pentru semnarea documentului.
În cadrul întrevederii au fost abordate și un set de subiecte de pe agenda relațiilor bilaterale, care vizează problemele eliminării taxelor vamale, tranzitului de mărfuri din Republica Moldova prin teritoriul Federației Ruse spre Kazahstan și Kârgâstan, intensificarea cooperării comercial-economice pe platforma CSI, permiselor pentru efectuarea transporturilor de mărfuri, etc.
- Dmitrii Rogozin A AJUNS la Chişinău. Cum a fost întâmpinat vicepremierul rus (GALERIE FOTO)
- Calmâc, după întrevederea cu Rogozin: Ţinem mult la îmbunătăţirea relaţiilor cu partenerii din Rusia
- Noi discuţii cu FMI. O delegaţie oficială din Moldova va merge într-o vizită de lucru la Washington
- Rogozin vine la Chișinău într-o vizită de două zile. Cu cine se va întâlni vicepremierul rus
- Rogozin vine în Moldova. Unde se va afla vicepremierul rus înainte de întrevederea cu Octavian Calmîc