Chişinăul s-a transformat în şantier. "E dezastru total", se plâng şoferii VIDEO
Şoferii din Capitală trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, pentru că străzile din Chişinău se transformă încet în adevărate şantiere. După ce au demarat lucrările pe strada Ion Creangă, astăzi circulaţia a fost închisă şi pe strada Columna, unde se repara apeductul.
Traficul va fi suspendat pe strada Columna, în perimetru străzilor Mihai Eminescu şi Armenească, începând de astăzi până pe 31 august. Cei mai mulţi dintre şoferi s-au arătat nemulţumiţi de acest fapt.
"E dezastru, un dezastru total. Ia uitaţi-vă sa reparat vreo stradă sau numai s-au astupat", spune un şofer.
"Dimineaţa am fost şi nu era închisă, dar acum nu înţeleg ce se întâmplă. Nimeni nu ne-a avertizat. Au vrut să închidă, au închis", se arată nemulţumit un alt automobilist.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, recunoaşte că, în această vară, pe străzile Capitalei se va circula cu dificultate, dar spune că nu există altă soluţie.
"Ne cerem scuze de la locuitorii municipiului pentru disconfortul pe care îl creăm odată cu deschiderea acestor şantiere. Reţeaua de apeduct de pe strada Columna este extrem de învechită chiar dacă ne-am apuca să facem drumul degeaba am schimba asfaltul dacă apeductul din subteran este putred" a declarat Dorin Chirtoacă.
Pentru reaparaţia apeductului de pe strada Columna din bugetul muncipal vor fi cheltuite 4,5 milioane de lei.