Chișinăul va deveni primul oraș din Moldova care va recicla o masă foarte mare de deșeuri, începând de săptămâna viitoare
Chișinăul va deveni primul oraș din Moldova care va recicla începând de săptămâna viitoare o masă foarte mare de deșeuri. Ieri a fost semnat contractul ce prevede prestarea serviciilor de sortare a deșeurilor, colectat zilnic, în orașul Chișinău și în suburbii între Regia „Autosalubritate” şi compania SRL „ABS”.
Potrivit reprezentanților Primăriei Chișinău, contractul este valabil pe o perioadă de 5 ani. Suma totală a contractului fiind de 217,5 mil. lei, cu TVA.
"Astfel, toate deșeurile colectate din oraș, aproximativ 190 000 tone/an, vor fi trimise spre sortare și revalorificate, indiferent dacă au fost sortate la sursă sau nu, iar acest lucru va permite în 2023, reciclarea a peste 10% din masa deșeurilor sau cca 40/45% din volumul deșeurilor.
De asemenea, achiziționarea serviciilor de sortare va contribui la diminuarea volumului de deșeuri depozitate la poligonul de la Țânțăreni pe care l-am modernizat foarte mult în ultimii ani, dar și va ajuta la dezvoltarea culturii de sortare a deșeurilor la sursă", menționează reprezentanții Primăriei Chișinău.
Conform proiectului, la prima etapă se vor identifica spre reciclare: hârtia/cartonul, plasticul, metalul, sticla.
Pentru prima etapă, Regia „Autosalubritate” va achita 120 lei/tona spre sortare (cu TVA) câștigătorului licitației. La a doua etapă, care va fi inițiată peste aproximativ 1,5 ani, sortatorul va fi obligat să identifice spre reciclare și RDF-ul din deșeuri, ceea ce va aduce la reciclarea a peste 20% din toată masa deșeurilor colectate din oraș (peste 38 000 tone) sau aproximativ 70% din volumul deșeurilor transmise spre sortare.
Sortatorul va fi obligat să recicleze toate tipurile de deșeuri menționate pe contul propriu, adițional fiind obligat să recicleze și astfel de deșeuri precum sunt: pneurile de cauciuc, mobilier, etc.
Totodată, reprezentanții Primăriei Capitalei menționează că, în primul trimestru al acestui an, urmează să ajungă cele 6 autogunoiere, cu încărcare laterală, pentru a substitui ZIL-urile care au peste 20 de ani de exploatare. În trimestrul II vor ajunge în Chișinău și 8 cap tractoare pentru transportarea deșeurilor, iar la mijlocul lunii februarie va fi semnat și contractul de achiziționare a 30 de autogunoiere moderne.
Tot în februarie, Regia „Autosalubritate” urmează să lanseze și achiziția pentru construcția Stației de Transfer a deșeurilor cu o linie de sortare.