Chitaristul trupei Aerosmith, ajuns în spital, după ce S-A PRĂBUŞIT în culise
Muzicianul Joe Perry, chitaristul trupei Aerosmith, a fost spitalizat de urgenţă după ce s-a prăbuşit în culise, imediat după ce a avut un recital pe scenă într-un concert susţinut de Billy Joel la Madison Square Garden din New York, anunţă tmz.com.
Sâmbătă seară, după ce a interpretat pe scenă, alături de Billy Joel, o variantă a piesei Aerosmith "Walk This Way", muzicianul a plecat la cabină, unde s-a prăbuşit. Echipajul medical chemat la faţa locului a efectuat o traheostomie pentru a putea să elibereze căile respiratorii ale muzicianului.
Perry acuza probleme respiratorii de mai multe săptămâni, iar primele veşti din spitalul la care a fost transportat muzicianul vorbesc despre congestie pulmonară. Muzicianul era conştient, dar încă nu fusese externat ieri, 11 noiembrie, după amiază.
Fapt divers
- Avril Lavigne, cea mai periculoasă celebritate din 2017 conform sondajului companiei de software pentru securitate cibernetică McAfee
- DOLIU în muzică. Un renumit chitarist a murit după ce a căzut pe scări
- Înfricoșător! Superauzul, boala extrem de rară, care l-a făcut pe un muzician să își pună capăt zilelor
- Chitaristul Alan Longmuir a murit în Mexic după lupta cu boala cruntă