Chris Froome va concura în Turul Franţei, după ce în anul 2017 picase un test antidoping
foto: eurosport
Răsturnare de situaţie în cazul lui ciclistului britanic Chris Froome! Componentul echipei Sky a fost exonerat de Uniunea Ciclistă Internaţională, deşi organizatorii "Marii Bucle" l-au exclus din competiţia ce va debuta pe 7 iulie. Sportivul în vârstă de 33 de ani picase un test antidoping în anul 2017.
În proba de urină a celui mai bun ciclist al ultimilor ani au fost depistate urme de salbutamol, medicament folosit împotriva astmei. Cantitatea acesteia era de două ori mai mare decât cea admisă.
De această dată forul internaţional suprem a intervenit şi a anunţat că britanicul poate concura în "Hexagon", iar ancheta în cazul său va fi închisă. Chris Froome a câştigat ultimele trei ediţii ale Turului Franţei.
În acest an el a mai câştigat Turul Spaniei, ”La Vuelta a España”, şi Turul Italiei, ”Il Giro d'Italia”.

Chris Froome, ciclist britanic, echipa Sky, sport, Uniunea Ciclistă Internaţionalătoate TAG-urile
Sport
Sport
- Meci splendid la Campionatul Mondială de fotbal 2018. Belgia, victorie dramatică în faţa Japoniei, cu 3-2, în optimi
- Campionatul Mondial de Fotbal 2018: Anglia, calificată în sferturi, după o victorie în faţa Columbiei la loviturile de departajare
- SURPRIZE LA WIMBLEDON! Tenismena spaniolă a fost învinsă de Alison van Uytvanck