Ciclistul belgian Philippe Gilbert a primit "Bicicleta de aur"
Ciclistul belgian de la echipa BMC Racing Team, Philippe Gilbert a primit "Bicicleta de aur" din partea revistei Velo Magazine, trofeu considerat echivalentul "Balonului de aur" la sportul cu pedale. Cu un total de 89 de puncte, Gilbert i-a devansat, astfel, pe câştigătorul Turului Franţei, Cadel Evans, şi pe sprinterul britanic Mark Cavendish.
"Am avut două scopuri în acest sezon: primul, să câştig o cursă de o zi la competiţiile cele mai importante şi al doilea, să urc cât mai sus în acest clasament. Pentru că anul trecut am fost al treilea, mi-am propus să fiu cel mai bun anul acesta, deci sunt împlinit acum", a declarat rutierul belgian.
Gilbert a impresionat în acest an prin câştigarea celor trei mari clasice din Ardeni: Amstel Gold Race, Fleche Wallonne şi Liege-Bastogne-Liege, dar şi a unei etape din Turul Franţei.
Thomas Voeckler a fost desemnat cel mai bun ciclist francez al anului, în timp ce slovacul Peter Sagan a primit trofeul pentru cel mai bun tânăr ciclist, devansându-l pe norvegianul Edvald Hagen.