Ciclistul britanic Bradley Wiggins a fost decorat cu titlul de Cavaler de regina Regatului Unit Elisabeta a II-a
Din 2013, renumitul ciclist britanic Bradley Wiggins va deveni Sir Bradley Wiggins! Regina Regatului Unit, Elisabeta a II-a l-a decorat cu titlul de Cavaler pentru realizările reuşite în acest an.
"Este un pic neobişnuit faptul că mă voi deosebi de alţii prin acel prefix care va sta în faţa numelui meu. Dar este foarte plăcut, dacă vorbim despre recunoştinţa pentru ceea ce am făcut în sport pentru ţara mea", a declarat ciclistul britanic.
Bradley Wiggins a scris istorie în 2012. Acesta a devenit primul britanic care a câştigat Turul Franţei şi a reuşit a patra medalie olimpică la Jocurile de la Londra.
Cu titlul de Cavaler s-a ales şi preşedintele federaţiei britanice de ciclism, Dave Brailsford şi campionul olimpic la yachting, Ben Ainsley. Titlul de "Dame" a fost acordat paralimpicei Sarah Storey, care a câştigat la Londra patru medalii de aur la ciclism. Aceştia sunt singurii reprezentanţi ai sportului decoraţi cu astfel de titluri în acest an.