Ciclistul Lance Armstrong recunoaşte că s-a dopat: "Era imposibil să câştigi"
Lance Armstrong a recunoscut că s-a dopat. "Era imposibil să câştigi fără să o faci", a povestit ciclistul într-un interviu acordat prezentatoarei Oprah Winfrey.
După mai mult de zece ani în care a negat că nu a utilizat niciodată substanţe interzise, fostul ciclist Lance Armstrong a recunoscut public că s-a dopat în cariera sa.
Americanul a încercat să-şi ceară scuze faţă de cei care l-au acuzat în trecut că se dopează şi pe care i-a jignit. Printre aceştia s-au aflat şi foşti membri ai echipe sau rude ale acestora.
"Pentru cei mai mulţi oameni, este prea târziu. Este doar vina mea. Văd această situaţie ca pe o mare minciună care s-a repetat de multe ori", a declarat ciclistul Lance Armstrong.
Lance Armstrong a fost deposedat încă în 2012 de cele şapte titluri consecutive cucerite la Turul Franţei între anii 1999 şi 2005.
Ulterior Uniunea Ciclistă Internaţională i-a anulat toate rezultatele obţinute după 1 august 1998, iar Comitetul Internaţional Olimpic i-a retras americanului medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice de la Sydney. Primele suspiciuni pe seama folosirii de acesta a dopajului au apărut în 2003.
- Publicaţia britanică Sunday Times îl va da în judecată pe Armstrong şi va cere despăgubiri
- Lance Armstrong, învinuit că ar fi încercat să mituiască Agenţia americană anti-doping
- Lance Armstrong vorbeşte pentru prima dată despre implicarea sa în cazuri de dopaj. Dezvăluirile sportivului vor fi publicate joi