Ciclonul atlantic a pus pe brânci traficul pe străzile in Chişinău (VIDEO)
Traficul pe străzile din capitală a fost dat peste cap aseară din cauza ploii abundente. Mai multe străzi au fost inundate, iar sistemul pluvial nu a făcut faţă şuvoaielor.
Strada Ion Creangă s-a transformat într-un lac, iar unii şoferi au tras pe dreapta sau chiar au facut cale întoarsă:
''Permanent aici apa nu se curăță și nu se iau măsuri niciodată. Permanent sunt inundații aici.''
''Stăm de o oră de vreme, așteptăm să trecem. În fiecare an e aceeași situație aici.''
''M-am întors înapoi caci e apă multă și nu pot să merg mai departe.''
Un microbuz de linie a ramas blocat în drum:
''S-a defectat mașina în apa aceasta. Am intrat în apă și iată îi gata. Tot timpul sunt aceste probleme aici.''
Şi locatarii unui bloc de pe strada Independenţei, a cărui mansardă a fost mistuită de flăcări în luna mai, au avut o noapte de coşmar:
''Se vede cum curge direct din becuri. Ne-am trezit că apa curge peste tot, e strașnic. Am ferit patul la o parte, stăm în picioare, nu știm ce sa facem, unde să ne ducem. Domnul Grozavu ne-a liniștit că ne-a acoperit cu peliculă, iată și dovada peliculei.''
''Uitați-vă ce se face, e ora 12 de noapte. Eu în loc să mă duc mâine la lucru. Nu am unde să mă culc, nu am unde să mănânc. Tot curge pe masa, pe canapea, nu am eu un loc unde să mă odihnesc ca mâine să mă duc la serviciu.''
Potivit meteorologilor, ploile vor continua şi în următoarele zile şi sunt cauzate de un ciclon sosit de pe Oceanul Atlantic.