Cifre alarmante! Aproape 6.000 de moldoveni anual sunt răpuşi de cancer
În Republica Moldova, 48.000 de oameni trăiesc cu diagnosticul de cancer, iar peste şase mii de persoane care au această maladie mor anual.
Cancerul constituie cea de-a doua cauză principală a mortalităţii, după maladiile cardiovasculare.
La nivel mondial, dar și în Republica Moldova printre factorii de risc pentru cancer cu o pondere înaltă se numără: fumatul, consumul excesiv de alcool, obezitatea, diabetul zaharat de tip 2, alimentaţia nesănătoasă, sedentarismul ori lipsa activității fizice.
Pe primul loc după incidenţă în anul 2015 îi revine cancerului glandei mamare (21,7 cazuri), cancerului de piele (19,7 cazuri la 100 mii populaţie), hemoblastozelor (11,7 cazuri la 100.000 populaţie) şi cancerului de col uterin (9,2 cazuri). Rata mortalităţii în Republica Moldova (2015) pentru toate tipurile de cancer a constituit 136,9 decese la 100 mii populaţie.
Cele mai frecvente cauze de deces sunt provocate de cancerul colonului şi rectului (836 decese), urmat de cancerul pulmonar (775 decese), cancerul glandei mamare (678 decese) şi cancerul stomacal (389 decese).
În acest context, Ministerul Sănătăţii a lansat Primul Program Naţional de control al cancerului 2016-2025.
Printre obiective sunt:
-reducerea cu 10% a incidenţei maladiilor determinate de factorii de risc comportamentali (fumatul, consumul de alcool, alimentaţie, activitate fizică);
-sporirea cu 25% a ratei de depistare precoce a cancerului (stadiile I şi II) în Republica Moldova până în anul 2025;
-asigurarea accesului a cel puţin 80% din pacienţii cu cancer din Republica Moldova la servicii calitative de diagnostic, tratament şi îngrijire continuă până în anul 2025;
-dezvoltarea serviciilor paliative şi a celor de reabilitare şi asigurarea accesului pacienţilor cu cancer la aceste servicii şi îmbunătăţirea şi asigurarea funcţionării Registrului de Cancer conform recomandărilor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetări în domeniul Cancerului.
- AVERTISMENTUL medicilor: Iată de la ce poţi face cancer aproape sigur
- Băutura MINUNE care poate trata cancerul. Medicii o ignoră
- Orice femeie trebuie să stie. Cinci semne ale cancerului cervical
- NU TREBUIE IGNORATĂ, MERGI LA MEDIC! Durerea de genunchi poate anunța BOLI GRAVE
- CÂŢI LOCUITORI ARE MOLDOVA! Datele recensământului populaţiei şi locuinţelor din 2014
- Bolile de inimă au provocat cele mai multe cazuri de deces în ţara noastră