Cimitirul "Sfântul Lazăr", unul dintre cele mai mari din Europa, devine neîncăpător
Cimitirul "Sfântul Lazăr", unul dintre cele mai mari din Europa, devine neîncăpător, iar în cel mult şase ani locurile libere pentru înmormântări se vor epuiza. Declaraţia aparţine directorului cimitirului, Pavel Ene, care spune că autorităţile municipale trebuie să extindă suprafaţa acestuia sau să aloce un alt teren.
"Cimitirul "Sf.Lazăr" se întinde pe o suprafaţă de 120 de hectare. Din 1964, când a fost deschis, şi până astăzi, aici au fost înmormântaţi aproape 300 de mii de oameni".
Administraţia cimitirului spune că suprafaţa terenului alocat pentru înmormântări se micşorează de la un an la altul.
"Avem încă vreo trei mii de locuri libere, dar mulţi au rezervate, au construite cavouri. Avem locuri minim pentru vreo şase ani de zile", a declarat directorul cimitirului "Sfântul Lazăr", Pavel Ene.
Anual, aici sunt înmormântaţi între patru şi cinci mii de oameni, iar numărul de morminte depăşeşte un sfert de milion. Pentru întreţinerea cimitirului se cheltuiesc peste 11 milioane de lei pe an.
"Banii pe care îi acumulăm sunt de pe rezervări, pe îmormântări, cu aceea ne descurcăm pentru întreţinere, salarii la lucrători, reparaţii la maşini, cumpărăm benzină şi motorină", a precizat Pavel Ene.
Între timp, autorităţile Capitalei caută soluţii.
"Regulamentul prevede ca din 7 în 7 ani să se înmormânteze în acelaşi mormânt rudele de gradul întâi şi eu cred că este corect, pentru că după şapte ani nu mai este nimic acolo", a menţionat Ludmila Boţan, şef interimar Combinatul servicii funerare.
Cimitirul, împărţit în cartierul vechi şi cel nou, are 266 de sectoare. Rezervarea unui loc de veci la Cimitirul "Sfântul Lazăr" costă 2.500 de lei, iar o familie nu poate pretinde la mai mult de trei locuri. Taxa pentru înmormântare este de o mie de lei. La aceasta se mai adaugă 300 de lei pentru săpatul gropii.
- Rute speciale de Paştele Blajinilor. Oamenii vor putea circula gratuit până la cimitirul "Sfântul Lazăr"
- Rute speciale de Paştele Blajinilor. Oamenii vor putea circula gratuit până la cimitirul "Sfântul Lazăr"
- La datorie de Paştele Blajinilor! Astăzi, poliţia, pompierii şi medicii vor lucra în regim special