Cina celor doi lideri coreeni va avea un meniu special: ceai de ciuperci, vin parfumat din azalee, tăieţei reci
Kim Jong Un şi Moon Jae-in, au mers să ia prânzul, fiecare pe partea sa de graniţă. Abia la sfârşitul zilei va avea loc dineul oficial, din al cărui meniu fac parte feluri de mâncare specifice de ambele părţi ale graniţei, dar şi unele inspirate din biografiile celor doi şefi de stat.
Unul dintre felurile principale este Rösti, o plăcintă elveţiană de cartofi, dar reinterpretată în stilul bucătăriei coreene. Este o trimitere la copilăria pe care Kim Jong-un ar fi petrecut-o în Elveţia, la studii. Şi preşedintele sud-coreean a primit un fel de mâncare ales să-i aducă aminte de tinereţe. E vorba despre un preparat din peşte foarte popular în oraşul său natal.
Pe masă va fi şi un fel de orez cunoscut în ambele ţări, dar făcut din ingrediente crescute în zona demilitarizată. Carnea de vită la grătar, un simbol al bucătăriei coreene, este şi ea prezentă. Dar tot ca o trimitere la relaţia dintre cele două ţări, carnea a fost luată de la o fermă care, în 1998, a trimis 1001 vaci în Coreea de Nord, în semn de pace.
De asemenea, cel mai cunoscut restaurant din Coreea de Nord a trimis tăiţei reci, aşa cum se fac la Phenian.
Şi desertul are mesaj politic: ciocolată elveţiană şi un mousse de mango decorat cu steagul unificării celor două ţări.
Ca băuturi, se vor servi un ceai de ciuperci de pin din Coreea de Nord, un vin parfumat din azalee din sud şi o băutură distilată nord-coreeană, care e foarte populară în ambele ţări, scrie digi24.ro.
- Kim Jong-un, în Coreea de Sud. Ce mâncare va servi liderul nord-coreean
- Conexiune istorică între liderii celor două Corei. Kim Jong Un şi Moon Jae-in se vor întâlni într-o zonă demilitarizată
- ÎNTÂLNIRE ISTORICĂ. Liderul Coreei de Nord şi cel al Coreei de Sud au dat mâna la graniţa dintre cele două state
- PUBLIKA WORLD: Zi istorică pentru cele două Corei. Kim Jong Un s-a întâlnit cu preşedintele Moon Jae-in (VIDEO)
- Primele cuvinte ale lui Kim Jong-un, după ce a intrat în Coreea de Sud