Cinci bărbaţi au fost declaraţi vinovaţi de asasinarea jurnalistei ruse Anna Politkovskaia
Embed:
Cinci bărbaţi, acuzaţi de asasinarea jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, au fost găsiţi vinovaţi de comiterea crimei. Este vorba despre trei fraţi din Cecenia, unchiul lor şi un fost poliţist din Moscova. Ancheta nu a stabilit încă cine a comandat uciderea jurnalistei.
Astăzi vor avea loc deliberările pentru stabilirea sentinţei. Anul trecut, un fost locotenent-colonel din poliţia rusă, Dimitri Pavliucenkov, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de furnizarea armei crimei.
Anna Politkovskaia, reporter la publicaţia de opoziţie "Novaia Gazeta", a fost ucisă în octombrie 2006. Ea a criticat deschis abuzurile comise de regimul preşedintelui Vladimir Putin în Cecenia, în timpul primelor două mandate.
- Anna Politkovskaia ar fi fost ucisă la comanda lui Boris Berezovski şi Ahmed Zakaev
- Comitetul de Anchetă al Federaţiei Ruse prezintă o nouă versiune a asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia
- Un fost angajat al Poliţiei din Moscova a fost găsit vinovat de asasinarea jurnalistei Ana Politkovskaia
- Noi detalii despre asasinarea jurnalistei Ana Politkovskaia