Cinci bărbaţi, învinuiţi de tentativă de omor în satul Isacova, arestaţi pentru 30 de zile
Cinci bărbaţi au fost arestaţi pentru 30 de zile, fiind învinuiţi de tentativă de omor, acum o lună, în satul Isacova, Orhei.
Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Orhei. Cei cinci bărbaţi sunt învinuiţi de fabricarea şi plasarea unei bombe sub capota automobilului unui om de afaceri din capitală. Potrivit Poliţiei, bomba conţinea 600 de grame de trotil, adus din regiunea transnistreană. Explozibilul urma să fie detonat cu ajutorul unui telefon mobil. Din fericire, atentatul a eşuat. Anterior, oamenii legii au deschis pe acest caz un dosar penal pentru tentativă de omor şi păstrare de muniţii. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, învinuiţii riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.
Publika.md aminteşte că pe 19 noiembrie un om de afaceri din capitală a depistat pe teriotriul vilei sale din satul Isacova, raionul Orhei, un obiect suspect, după care a alertat imediat poliţia.