Cinci cutremure s-au produs în apropiere de Moldova: Cel mai puternic seism a avut 4,2 magnitudine
Un cutremur de magnitudine 4,2 s-a produs în noaptea de joi spre vineri în județul Vaslui. Seismul face parte dintr-o serie de cinci cutremure care au avut loc în România în decurs de doar câteva ore.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul de 4,2 s-a produs la ora 00.39, la o adâncime de 8 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km S de Iasi, 46km NE de Bacau, 111km V de Chisinau, 156km N de Galati, 167km V de Tiraspol, 174km N de Braila, 189km NE de Brasov, 201km SE de Chernivtsi, 232km NE de Ploiesti, 255km V de Odessa.
Alte patru cutremure au avut loc în România în seara zilei de joi și în primele minute de după miezul nopții.
Primul seism, de magnitudine 3, s-a produs la ora 20.37, în județul Buzău, zona Vrancea, iar epicentrul său a fost localizat la o adâncime de 114 kilometri.
Astfel, la ora 22.00, s-a produs un cutremur de 2,9 magnistudine, la o adâncime de 6 kilometri. 14 minute mai târziu, un nou seism a avut loc în Vaslui. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, acesta a avut magnitudinea de 2,1 și a avut loc tot la 6 kilometri adâncime, scrie b1.ro.
Ultimul cutremur din această serie a fost înregistrat la ora 00.43, a avut magnitudinea 2,6 și s-a produs la o adâncime de 5 kilometri.
Astfel, de la începutul lunii octombrie, în România au fost înregstrate 30 de cutremure.
Cea mai semnificativă magnitudine, 4 pe scara Richter, a fost înregistrată în cazul unui cutremur produs pe 10 octombrie, în zona seismică Făgăraș-Câmpulung, Prahova, și în cazul altuia care a avut loc pe 23 octombrie, în județul Buzău, zona seismică Vrancea.
Cel mai puternic seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.