Cinci formațiuni politice s-au unit pentru a forma o nouă mișcare unionistă la Chișinău
S-au unit pentru a forma o nouă mișcare unionistă la Chișinău. Cinci formațiuni politice au creat Mișcarea Politică Unirea. Este vorba despre Partidul Democrația Acasă, Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul Popular Românesc și Partidul Uniunea Salvați Basarabia, membrii cărora îşi doresc consolidarea polului românesc politic în Republica Moldova, prin crearea unui bloc politic comun.
Într-o postare pe Facebook, președintele Uniunii Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu, scrie că, joi, a fost organizată a doua şedinţă a partidelor semnatare a acestei inițiative. În aceeaşi postare, Munteanu, scrie că săptămâna viitoare urmează a fi formalizat proiectul politic şi îndeamnă toate celelalte formațiuni politice să manifeste deschidere pentru consolidarea curentului politic unionist.
În timp ce tot mai multe partide unioniste se aliniează mişcării unioniste, preşedintele Partidul Unității Naționale, Octavian Ţîcu, a anunţat pe Facebook că formaţiunea pe care o conduce nu va participa în "kolhozuri" unioniste imaginare, care n-au nicio finalitate și sunt conduse de politicieni expirați politic și cu probleme de integritate. În aceeaşi postare, Ţîcu a mai scris că blocurile politice și electorale au fost și vor fi falimentare în Republica Moldova, așa a fost cu "Alianța Moldova Noastră", așa s-a întâmplat cu Blocul ACUM.
Mișcarea Politică Unirea ar urma să activeze până se va realiza unirea celor două maluri ale Prutului.