Cinci indivizi, REŢINUŢI pentru braconaj. Ce au găsit inspectorii de mediu (VIDEO)
Embed:
Cinci cetăţeni, suspectați de practicarea vânătorii ilegale, au fost reţinuţi de inspectorii de mediu, la hotar cu localitatea Voinescu, raionul Hîncești. Doi dintre aceştia, dețineau arme de vânătoare sau alte obiecte interzise, iar cele trei persoane au fost reținute pentru că deţineau ilegal trei arme de vânătoare, 65 de cartușe și două telefoane mobile.
De asemenea, un al doilea individ, pădurar al Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Hîncești, a fost reținut în același context, deținând ilegal două arme de vânătoare.
Astfel, în urma discuțiilor cu acești indivizi, unul dintre ei a colaborat cu inspectorii de mediu pentru a dezvălui armele și munițiile ascunse în fondul de vânătoare al localității Voinescu. Ca rezultat, inspectorii de mediu au descoperit două arme cu țeavă lisa, identificate cu numerele K147752-56 și M20282, ambele fiind deținute ilegal.
"Căutările extinse, cu implicarea forțelor suplimentare ale Sectorului de Poliție de Frontieră Leova, au dus la descoperirea unei alte arme cu țeavă lisă Toz 34, utilizată în acțiuni ilegale, și două ghiozdane care conțineau cartușe de vânătoare și o pasăre sălbatică fazan, vânată ilegal.Inspectorii de mediu au predat armele, persoanele reținute și toate elementele depistate către Sectorul de Poliție de Frontieră Leova pentru documentarea cazului sub aspectul deținerii ilegale a armelor și practicării braconajului cinegetic", comunică Inspectoratul pentru Protecţia Mediului.
Potrivit sursei citate, trei persoane au fost reținute, împreună cu trei arme de vânătoare deținute ilegal, 65 de cartușe și două telefoane mobile.
"Această operațiune reușită reprezintă un pas semnificativ în lupta împotriva braconajului și în protejarea mediului înconjurător, promitem continuarea eforturilor pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale de vânătoare și asigurarea conservării biodiversității", se menţionează în comunicatul emis de Inspectoratul pentru Protecția Mediului.