Cinci "îngeri ai zăpezilor", în acțiune la Bălți. Au ajutat şoferii, blocaţi în nămeţi (FOTO)
Sunt cinci la număr, iar unii localnicii îi numesc "îngeri ai zăpezilor". Asta deoarece au reușit să ajute dezinteresat mai mulți șoferi să depășească situațiile dificile în care s-au pomenit în aceste zile marcate de Cod Galben de ninsori.
Este vorba despre câțiva posesori de mașini de teren și SUV-uri, reuniți în Clubul "Drive 4×4" din Bălți.
În cursul zilelor de vineri și sâmbătă, cei cinci "îngeri ai zăpezilor" le-au venit în ajutor la nouă șoferi din Bălți.
Unul din autorii inițiativei, Oleg Melnicenko, a spus corespondentului TV Nord că ideea de a ajuta oamenii le-a venit spontan colegilor din Clubul "Drive 4×4".
"Am publicat numărul nostru de telefon pe rețelele de socializare și am anunțat oamenii că le putem veni în ajutor în caz de necesitate. Avem un grup pe Viber prin care comunicăm, a spus Oleg Melnicenko, precizând că numai în seara zilei de vineri au fost ajutați șase șoferi care s-au pomenit în situații dificile.
Oferim ajutor gratuit, nu cerem nimic în schimb", a menționat Oleg Melnicenko.
- NOAPTE GREA PRINTRE NĂMEŢI. Sute de militari, salvatori şi şoferi cu maşini off-road au muncit pentru a scoate vehiculele blocate în zăpadă
- URGIE ALBĂ peste Moldova, iar unii şoferi circulă cu pneuri de vară. Sfaturi utile pentru a preveni TRAGEDIILE pe şosele
- Venituri MICI și viață DIN PLIN: Candidații desemnaţi de binomul PAS-PPDA, pe urmele lui Sandu și Năstase