Cinci membri ai unui grup criminal organizat, reținuți pentru trafic de droguri din Uniunea Europeană
Embed:
Oamenii legii au reţinut cinci membri ai unui grup criminal organizat, ce se ocupa cu trafic de droguri din Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat al PCCOCS, în cadrul verificărilor la domiciliile şi în mijloacele de transport ale bănuiţilor au fost depistate 8 kg de marijuană hidroponică şi 10 mii de dolari SUA, ce ar fi provenit din activitatea ilegală.
Valoarea pe piaţa neagră drogurilor ridicate este de circa un milion de lei.
De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile şi ciorne, ce conţineau informaţii despre etapele infracţionale şi rolul fiecărui membru al grupării.
Transportatorul drogurilor și alți doi participanți au fost reținuți în flagrant. Ulterior, la interval de câteva ore, au fost identificate și reținute alte două persoane, care, de fapt, sunt organizatorii și finanțatorii grupării.
Procurorii PCCCOCS au cerut plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a tuturor celor cinci reţinuţi, care au vârste cuprinse între 23 şi 43 de ani.
Instanța de judecată însă a decis să plaseze în arest preventiv doar trei membri, iar alți doi – anume cei care sunt organizatorii și finanțatorii grupului criminal – au fost plasați în arest la domiciliu. Ulterior, procurorii au contestat la Curtea de Apel măsura preventivă pentru ultimii doi figuranţi.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă până la 15 ani privațiune de libertate.