Cinci moldoveni şi un ucrainean riscă să fie urmăriţi penal pentru utilizarea actelor false
Cinci moldoveni şi un ucrainean riscă să fie urmăriţi penal pentru utilizarea actelor false. Totul a ieşit la iveală, după ce cei şase ar fi încercat să traverseze frontiera cu România.
Patru încălcări au fost înregistrate la vama Sculeni. Două permise de conducere şi două cărţi de identitate false au fost descoperite în genţile unor bărbaţi. Doi dintre ei, în vârstă de 34 și 22 ani ,se îndreptau spre Germania şi Cehia, iar ceilalţi doi, ambii în vârstă de 23 de ani, se îndreptau spre Iaşi şi urmau să ajungă la muncă în Franţa.
Alte două tentative de trecere a frontierei cu acte false au fost înregistrate la vama Cahul. Un cetăţean ucrainean, aflat la volanul unui microbuz, a vrut să intre în ţara noastră, prezentând un certificat tehnic fals.
Aceeași încălcare, doar că pe sensul de ieșire din țară, a fost comisă de un moldovean în vârstă de 36 de ani. Fiind la volanul unui microbuz înmatriculat în Irlanda, acesta a prezentat la control un certificat tehnic cu date false.
Bărbatul a comunicat că actul l-a primit în Irlanda, de la stăpânul autoturismului, pentru a fi prezentat la frontieră doar în cazul încălcărilor regulilor de circulație în UE.
Toate actele au fost transmise către expertiză.
Acum cei şase bărbaţi riscă amendă de până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.
Social
- Medicii de familie sunt cei mai solicitaţi specialişti din Sănătate
- Ucişi de bolile de inimă. Peste 58 la sută dintre oameni mor din cauza afecţiunilor cardiovasculare
- Moldoveni acuzaţi de OMOR în capitala Franţei. Bărbaţii ar fi jefuit şi asfixiat proprietarul locuinţei în care făceau reparaţie
- Prins pe picior greşit. Un moldovean, depistat la frontieră cu maşina furată din Lituania