Cinci persoane intoxicate cu pizza la Bălţi
Cinci persoane s-au intoxicat şi au fost internate în spital, după ce au mâncat pizza într-un fast-food din Bălţi. Medicii, dar şi administraţia patiseriei, au pornit o anchetă, pentru a afla toate circumstanţele.
Persoanele intoxicate susţin că, în ajun, au mâncat pizza de la o patiserie din Bălţi. "Am comandat o pizza şi prietenii au spus că miroase urât şi au mai comandat una. Am simţit în autobuz că mi-i rău şi am vrut să cobor să mă întind pe scaun la staţie, şi nu am ajuns, mi-am pierdut cunoştinţa", a relatat una dintre victime.
"Noi am comandat pizza cu carne de pui şi ciuperci. Era mare. Sâmbătă am mâncat, iar duminică seara mi s-a făcut rău. Am vomitat, febră, fisuri", a povestestit o femeie.
"La moment, pacienţii se află într-o stare medie, se menţine febra, durerile abdominale, scaunele lichide. Continuă tratamentul", a menţionat Veaceslav Novac, medic-şef al secţiei boli infecţioase, SCM.
Administraţia patiseriei unde s-a preparat pizza respinge acuzaţiile. "Am început să investigăm cazul, să facem probe pentru a vedea care sunt rezultatele, să vedem de ce anume din cauza noastră s-a întâmplat. Consider că nu putea să se întâmple aşa ceva. La noi totul este proaspăt", a declarat Cristina Blaj, manager.
Acum un an, 12 copii din Floreşti, veniţi într-o excursie la Bălţi, au ajuns la spital după ce au mâncat hot-dog din aceeaşi patiserie. Învestigaţiile nu au confirmat, însă, că produsele, care au provocat intoxicaţia copiilor, erau din acelaşi local.