Cinci predicţii din IT pentru 2013. Mai multe branduri ar putea dispărea
Revista Forbes a creat un top al celor mai probabile evenimente care vor avea loc in 2013, pe piata de IT. Printre acestae se număra dispariţia unor branduri celebre din întreaga lume, scrie incont.ro.
1. O mare companie ar putea să dispară. Atât Dell, cât şi Nokia, Zynga sau Best Buy se chinuie să găsească idei şi resurse pentru a supravieţui. Dell se străduieşte să găsească o nişă pe piaţă, în era de după calculatoarele de birou, în timp ce Nokia şi-a pus toate speranţele în sistemul de operare Windows 8 al celor de la Microsoft.
2. O afacere cu mai puţin de cinci angajaţi va fi cumparată pentru 1 miliard de dolari. Preluarea Instagram de către Facebook este cel mai bun exemplu ca valoarea unei companii este tot mai puţin legată de mărimea sa sau de numărul angajaţilor pe care îi are.
3. HP se va scinda în două. Compania a trecut prin mai multe modificări în perioada recentă, aşa că nu ar fi de neimaginat ca partea de manufactură să rămână în Asia, în timp ce latura de business să revină unui contractor din India.
4. Twitter va deveni o companie media globală. Potrivit redactorilor Forbes, 2013 ar putea fi anul în care Twitter se va apuca serios să profite de pe urma publicităţii, venind cu o strategie clară care să o ajute să devină compania anului.
5. Apple nu va mai fi ce a fost. În ciuda design-ului foarte apreciat şi al atenţiei acordate calităţii, Apple a început să piardă teren important în faţa Google şi a produselor care rulează pe baza sistemului Android. Rămâne doar de văzut cât de puternic va fi declinul companiei.