Cinci proxeneţi, condamnaţi la ani grei de puşcărie. Forţau fete din familii social-vulnerabile să se prostitueze
Două femei şi trei bărbaţi au fost condamnaţi recent la ani grei de închisoare, după ce Procuratura municipiului Chişinău le-a demonstrat vinovăţia de comiterea traficului de ființe umane.
Între anii 2013 - 2014, inculpaţii au recutrat şapte tinere, dintre care trei erau minore, din familii social-vulnerabile, asupra cărora au aplicat violenţa psihică şi fizică şi le-au impus să presteze servicii sexuale contra plată în diferite locuri din Capitală.
Mai exact, inculpaţii plasau anunţuri în spaţiul on-line, după care transportau victimele la clienţi. Pentru o oră de servicii prestate, clienţii achitau câte 600 de lei. Ulterior, banii erau încasaţi de către condamnați.
Trei dintre inculpaţi au fost condamnaţi la câte 17 ani închisoare, iar ceilalţi doi, la câte 19 şi respectiv, 20 de ani de detenţie.
Sentinţa cu drept de atac.