Cinci troleibuze vechi vor fi înlocuite cu cele noi. Când vor fi puse în circulaţie
Embed:
Parcul Regiei Transport Electric va fi completat până la sfârşitul acestei săptămâni cu 5 troleibuze noi. Maşinile au ajuns ieri la Chişinău, iar astăzi muncitorii au început lucrările de asamblare. Potrivit şefului Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, troleibuzele vor fi puse pe rută după ce vor trece rodajul. Ele vor lua locul altor cinci vehicule vechi, care urmează să fie vândute la fier uzat.
De aproape 8 ani, Vitalie Climanaş conduce un troleibuz vechi de aproape o jumătate de secol. Bărbatul spune că vehiculul necesită a fi schimbat fiindcă este plin de rugină şi are o mulţime de crăpături. Iar de la o vreme a început să curgă şi acoperişul.
"E comod vara, că intră vânt, e răcoare. Dar iarna poate că nu-i aranjează". Pe la capacele de aerisire de vară poate să picure apa, chiar aşa la văz", a spus Vitalie Climanaş, conducător de troleibuz.
Şeful Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, dă asigurări că până la sfârşitul acestui an, 15 troleibuze vechi vor fi înlocuite cu altele noi.
"Cred că peste vreo saptămână ele vor fi puse în circulaţie. Până la sfârşitul lunii noiembrie, conform contractului aşteptăm încă 5 troleibuze şi până la sfârşit de an, ultimile 5 troleibuze vor fi confecţionate la Chişinău".
Noile vehicule electrice au fost cumpărate din Belarus la preţul de 125 de mii euro pentru o singură unitate.
Troleibuzele ajung pe piese la Chişinău, iar de asamblarea lor se ocupă 14 specialişti. Pentru a le pune pe roate, aceştia vor avea nevoie de 7 zile lucrătoare. Începând cu instalarea barelor din salon, şi terminând cu montarea motorului, toate etapele sunt importante, şi necesită o atenţie deosebită la fiecare detaliu.
"Strângem complet... Scaunele, barele. Tot ce trebuieşte. Troleibuze bune, dacă om avea şi drumuri, cred că o să meargă", a zis Gheorghe Morgoci, şeful RTEC.
Faptul că parcul de troleibuze din Chişinău va fi reînoit, îi bucură pe locuitorii Capitalei.
"Ele îs uzate deja. Nu are rost.. Atâta scârţâie. Îs mai vechi, clar lucru că mai bine ar fi să fie noi".
"Suntem bucuroşi, vom fi bucuroşi. Cele noi sunt mult mai confortabile ca cele vechi".
"Trebuie de schimbat, că amuia aestea noi îs mai bune, mai confortabile, mai călduroase, mai nu tare zdruncină".
Anul acesta, autorităţile locale au cumpărat de la uzina din Belarus 20 de troleibuze noi, 5 dintre care au ajuns deja în Moldova. Din cele 302 troleibuze care circulă pe străzile Capitalei, 95 au un grad de uzură depășit.