Cine a devenit primul Ambasador al Moldovei acreditat pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta (FOTO)
Diplomatul Stela Stîngaci a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador al Republicii Moldova pe lângă Ordinul Suveran de Malta, Alteței Sale Eminentisime Fra' Matthew Festing. Oficialul este Principe și Mare Maestru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta. Evenimentul a avut loc ieri, 14 octombrie 2014.
Astfel, Stela Stîngaci este primul Ambasador al Republicii Moldova acreditat pe lângă Ordinul Suveran de Malta.
În cadrul Audienței Oficiale cu Alteța Sa Fra' Matthew Festing, Ambasadorul Stela Stîngaci a adus mulțumiri pentru asistența oferită și promovarea pe parcursul anilor a mai multor inițiative de caritate, exprimând interesul autorităților moldovenești pentru dezvoltarea, în continuare, a relațiilor cu Ordinul Suveran de Malta și realizarea unor noi proiecte sociale. De asemenea, oficialul moldovean a făcut referire la parcursul european al Republicii Moldova, evocând rolul Ordinului de Malta în promovarea valorilor creștine și europene.
La rândul său, Alteța Sa Fra' Matthew Festing a menționat că decizia autorităților moldovenești de a acredita un Ambasador pe lângă Ordinul Suveran de Malta deschide un nou capitol în relațiile dintre părți și a confirmat disponibilitatea Ordinului de a dezvolta o colaborare cât mai strânsă cu țara noastră, în special, în domeniile social și umanitar.
Totodată, a fost exprimată încrederea că integrarea europeană a Republicii Moldova este o cale sigură spre stabilitate și prosperitate, iar implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană va deschide noi perspective pentru ţara noastră.
Publika.md aminteşte că, în paralel, Stela Stângaci este Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană.