Cine a fost numită Femeia Anului 2018. Declaraţiile emoţionante ale câştigătoarei titlului
Ariana Grande a primit premiul Billboard pentru "Femeia Anului 2018" la evenimentul "Femei în Muzică", organizat la New York.
"Este un moment foarte special. Vreau să spun că este interesant pentru mine că acest an a fost cel mai bun din cariera mea, dar cel mai greu din viața mea personală”, a declarat Ariana Grande, potrivit Daily Mail.
Cel mai probabil, Ariana Grande se referea la viața ei romantică. Ea a început, în 2016, o relație cu rapperul Mac Miller, urmând să se despartă de el în luna mai a acestui an.
În luna septembrie, Mac Miller a murit din cauza unui cocktail de alcool, medicamente și droguri. Totodată, ea a mai avut o relație amoroasă cu actorul de comedie Pete Davidson. Cei doi au început să se întâlnească în luna iunie, iar după câteva săptămâni, Pete i-a propus să se logodească. Relația celor doi a luat sfârșit în luna octombrie.
"Probabil că multă lume crede că m-am remontat și că sunt bine. Și chiar așa e, dar în ceea ce privește viața mea personală, nu am nicio idee despre ce naiba fac. Într-adevăr, a fost un an foarte dificil. Vreau să spun oricui se află în aceeași ipostază că nu este singur", a declarat artista.
Ariana Grande a mai declarat că, în ciuda averii, celebrității și succesului uriaș de care se bucură, cel mai bine se simte în sânul familiei și alături de oamenii care i-au fost mereu aproape.
- Marina Tauber: Maia Sandu şi Andrei Năstase pregătesc un "război civil", în cazul în care vor pierde alegerile parlamentare din februarie
- Fost consilier prezidențial: Europarlamentarul PNL, fost PMP, Siegfried Mureșan este "omul Serviciilor"
- MOLDOVA ÎN CIFRE. 845 de grădiniţe au fost renovate cu ajutorul Guvernului român în 2018
- MOLDOVA ÎN CIFRE. Sportivii moldoveni au câştigat trei titluri mondiale în 2018