CINE ar putea veni în locul lui ION CEBAN în PARLAMENT
După validarea alegerilor locale din Chişinău, locul lui Ion Ceban în Parlament ar putea fi suplinit de un agronom din satul Ivancea, raionul Orhei. Vorbim despre Mihail Paciu, care conduce o gospodărie ţărănească din Bravicea.
Acesta a fost candidatul cu numărul 32 pe lista Partidului Socialiștilor la funcția de deputat în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie.
În cazul în care Mihail Paciu va renunța la funcția de parlamentar, următorul candidat supleant pe lista PSRM este Marina Radvan, care în turul I al alegerilor locale a fost aleasă în funcția de consilier municipal în Consiliul Municipal Chișinău.
Totodată, deputaţii vor trebui să aleagă un alt vicepreşedinte al Parlamentului. Cel mai probabil, locul lui Ceban în prezidiul Parlamentului va fi ocupat tot de un socialist.