Cine este angajatul cu funcție de conducere în cadrul Primăriei Chișinău, prins beat criţă la volan
Angajatul cu funcție de conducere în cadrul Primăriei Chișinău, prins beat criţă la volan, este vicepretorul sectorului Botanica, Roman Macovenco, informează newsmaker.md.
Menţionăm că, potrivit poliţiei, vizatul are 32 de ani şi a fost stopat, aseară, de oamenii legii. Şoferul se deplasa haotic şi efectua manevre periculoase pentru ceilalți participanți la trafic, în Capitală. Poliţia spune că pentru a nu fi documentat, conducătorul auto a prezentat un pașaport diplomatic pe care nu l-a predat dintr-o activitate anterioară.
Oamenii legii menţionează că şoferul a ezitat să fie testat alcoolscopic şi a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie pentru testare. Astfel, s-a stabilit că acesta avea o concentrație de 1,04 mg/l de alcool în aerul expirat, de aproape 7 ori mai mult decât norma admisibilă. Totodată, bărbatului i-au fost prelevate probele biologice.
Conducătorul auto urmează să fie documentat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat.