Cine este FUNCŢIONARUL CU HEROINĂ, reţinut de mascaţi în centrul Capitalei
Reţinere cu mascaţi în centrul Chişinăului. Un specialist din cadrul Preturii setorului Centru al Capitalei a fost încătuşat de poliţişti fiind bănuit de trafic de droguri.
În timpul operaţiunii de reţinere, asupra bărbatului au fost găsite mai multe doze de heroină, care era vândută cu peste două mii de lei pentru un gram.
Reţinerea a avut loc în amiaza zilei de astăzi, în preajma Preturii sectorului Centru, unde bărbatul activa. Individul a fost pus la pământ în timp ce se îndrepta la serviciu.
"A fost efectuată o operaţiune în rezultatul căreia fost reţinut în flagrant un cetăţean, un funcţionar public angajat al Preturii sectorului Centru a municipiului Chişinău, care încerca să vândă substanţe narcotice, anume, heroină în proporţii deosebit de mari", a declarat procurorul Dumitru Raileanu.
Asupra bărbatului a fost găsite mai multe doze de heroină. Totodată, anterior, ofiţerii de investigaţii au efectuat o achiziţie de control de la bănuit.
"A fost documentată activitatea acestuia aproximativ o lună, termen în care dumnealui de câteva ori a comercializat droguri, persoanelor consumatoare de substanţe narcotice. Inclusiv şi ofiţerilor sub acoperire", a mai spus Răileanu.
Tot astăzi, poliţiştii au efectuat percheziţii şi la biroul bărbatului. Pretorul sectorului Centru susţine că nu bănuia că subalternul său comercializa droguri.
"Era un angajat destul de disciplinat şi îşi făcea lucru destul de bine. Astăzi am aflat şi eu când au fost percheziţii în biroul la dumnealui, şi noi la rândul nostru o să facem o anchetă de serviciu", a declarat pretorul sectorului Centru, Oleg Poiată.
Funcţionarul a fost reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat de cele incriminate, el riscă până la 15 ani de puşcărie. Acesta a refuzat să vorbească în faţa camerei.
Inspectorii urmează să stabilească sursele de la care funcţionarul cumpăra drogurile şi toate circumstanţele în care bănuitul vindea substanţe narcotice.
- Mascaţi înarmaţi, percheziţii şi reţineri în forţă în centrul Capitalei. MAI refuză să ofere detalii VIDEO
- Reţineri cu mascaţi în capitală. Un bărbat a fost prins în flagrant
- Reţineri cu mascaţi în centrul Chişinăului. E vorba de un dosar de rezonanţă!
- Funcţionar public, suspectat de PEDOFILIE! Cum îşi găsea victimele (VIDEO)
- REŢINERI CU MASCAŢI şi FOCURI DE ARMĂ în sectorul Buiucani al Capitalei
- Situaţie alarmantă! Peste 500 de narcomani au fugit dintr-un centru de reabilitare