Cine este Maia Sandu, candidatul PAS care luptă pentru funcţia de preşedinte al ţării
Candidatul PAS, Maia Sandu, are 44 de ani şi este din satul Risipeni, Făleşti. A fost ministru al Educaţiei timp de trei ani. La sfârşitul lui 2015, s-a desprins de Partidul Liberal Democrat din Moldova al lui Vlad Filat şi și-a lansat propria platformă, care ulterior a devenit partid.
Maia Sandu a fost ministru al Educației din anul 2012 până în 2015.
A venit în Executiv de la Banca Mondială din Washington, unde timp de doi ani a deținut funcția de consilier al Directorului executiv al instituţiei.
Maia Sandu a devenit cunoscută după reformele drastice implementate în învăţământ. Astfel, la iniţiativa sa, examenele de Bacalaureat au început să fie supravegheate strict pentru a fi eliminat copiatul. Drept urmare, zeci de profesori, părinţi, dar şi directori ai instituţilor de învăţământ au ajuns pe mâna ofiţerilor anticorupţie pentru implicarea sau favorizarea acestui flagel. După primul an de aplicare a regulilor stricte, rezultatele testelor au scăzut semnificativ. Acesta este şi motivul pentru care comuniştii din Parlament au cerut demisia Maiei Sandu printr-o moţiune simplă de cenzură. Restul deputaţilor nu a susţinut însă solicitarea PCRM, astfel că moţiunea a picat.
Maia Sandu şi-a continuat mandatul până la demisia guvernului Gaburici.
Ea nu s-a mai regăsit în componenţa noului Executiv condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ, iar la cârma ministerului Educaţiei a venit Corina Fusu.
Maia Sandu a mai deţinut funcţia de şef adjunct de direcţie la Ministerul Economiei, dar şi economist în cadrul oficiului Băncii Mondiale din Chişinău.
Este absolventă a Facultăţii Management a Academiei de Studii Economice şi a făcut masteratul în relaţii internaţionale la Academia de Administrare Publică, dar şi masteratul în administraţie publică la Harvard Kennedy School of Government.
- Alegeri prezidențiale în Bulgaria. Rezultate parțiale: Socialistul Rumen Radev a câștigat primul tur
- PDM îşi reiterează poziția partidului de a o susține pe Maia Sandu în al doilea tur de scrutin
- SPECTACOL ELECTORAL: Socialiştii au prezentat un top 10 al minciunilor spuse de Maia Sandu
- Lideri PSRM: Maia Sandu a preluat strategiile PLDM
- Liderul DA, HUIDUIT la Ocniţa! În replică, Năstase i-a certat pe oameni şi i-a ameninţat cu poliţia
- PSRM, nemulţumit de REFORMELE Maiei Sandu. Candidata PAS afirmă că semnătura nu-i aparţine